Paring

Autor: Aurica Scriitoru

Tura din Paring a fost o reusita si datorita unei persoane extraordinare de o deosebita amabilitate, domnul Bogdan Mihai Bujor, propietarul cabanei Groapa Seaca http://www.paring.ro/groapasec.html. Din momentul in care l-am sunat pentru ai cere sfaturi privind un loc de a lasa masina si posibilitati de transfer la statiunea Paring, i-am simtit disponibilitatea deosebita zicandu-ne ca « om face ce trebuie sa va ajutam ».

Domnul Bogdan impreuna cu familia s-a dedicat activitatilor montane (marcaje, ecologizari, promovarea turismului montan) si in general naturii, protejarii acesteia de asa zisii cocalari, consiliind si furnizand informatii pertinente referitoare la masivul Paring: trasee, cai de acces, durate, complexitate, dificultate, si face asta cu o modestie, caldura si o sincera amabilitate tot mai rar intilnite prin zonele alpine.

 

Cabana Groapa Seaca

Poza de grup impreuna cu domnul Bogdan Mihai Bujor, propietarul cabanei Groapa Seaca

Cabana Gropa Seaca este o cabana simpla dar mult aparte fata de Obarsia Lotrului sau Mija din aceea zona, conceptia de cazare a familiei Bujor fiind cea de cabana montana autentica (nu de bodega, circiuma sau cuibusor de nebunii), oaza de liniste si odihna si se adreseaza grupurilor organizate sau familiale si nu numai, ce vor sa petreaca cateva zile de relaxare activa si miscare in traseele Paringului, in cadrul cabanei activand si un punct de lucru al Salvamont. Prin amabilitatea domnului Bogdan am fost transferati pana in statiune Paring prinzand la mustata telescaunul. Deasemenea ne-a oferit si cate un exemplar din ziarul «Cabana» pe care-l editeaza.

Ziarul “Cabana” pag. 1

 

Ziarul “Cabana” pag. 2

Ziarul “Cabana” pag. 3

Ziarul “Cabana” pag. 4

Traseul de creasta in Paring nu este dificil. Mai ales dupa ce se trece de varful Carja devine foarte placut talpilor, solul nefiind pietros, cam asemanator muntilor Rodnei dar fara diferentele mari de nivel de acolo, cu posibilitati si multe locuri de campare in creasta (pe vreme favorabila sau in caz de forta majora) sau coborare la lacurile ce se afla sub creasta.

 

 

Indicator, la intrare in traseu

Am gasit locuri amenjate cu pietre pentru pus cortul pe tot traseul chiar si pe Vf. Paringul Mare. Cam asta ne doream si noi cand ne-am vazut sus, mai ales cu vremea exceptionala de plaja si privit apusul-rasaritul, dar neavand apa la indemana si mai ales obligati de drumul lung spre casa de a doua zi am coborat de la Piatra Taiata pe culmea de la Coasta lui Rus spre Vf. Gauri, pana la o stana in poiana paralela cu saua Huluzului unde am si campat. Am mers si am luat un kg de cas extra, baciul localnic din Petrosani ne-a servit cu o tuiculita si ne-a povestit cum a participat la mineriade spunand cu regret ca «nu mi-s mandru de ast lucru». Foarte interesant refugiul Carja la 2.231 m, construit langa o stanca imensa folosita ca si perete si chiar o parte de tavan. Contructia realizata din lespezile de piatra de la fata locului alese si cladite una peste alta fara liant intre ele, cu un acoperis improvizat ingenios din bare de fier si lemn, acoperit cu lemn si tabla.

Refugiul Carja (2.231 m)

Lacurile privite de sus au mai multe nuante frumoase de verde, contur rosu de la pietre; deacolo cred si denumirile: Lacurile Verzi si Lacul Rosiile. Frumusetea crestei Paringului, sau cel putin partea ce am facut noi, consta si in usurinta parcurgerii traseului cu plaiuri inierbate alternand cu portiuni de traseu cu lespezi de piatra ca in Retezat, formatiuni stancoase izolate ce pot fi folosite ca adapost.

Creasta are cumva forma de potcoava, intrucat este conturata in jurul Vaii Jiet, traseul mentinandu-se dupa urcusul de pe Carja la un nivel mediu de 2.200 m fara diferente mari de urcare-coborire.

Lacurile Verzi si Lacul Rosiile

Lacurile Verzi si Lacul Rosiile

aspect din creasta

Lacurile Verzi si Lacul Rosiile

In rest un munte frumos care merita facut intr-un mini concediu de 5 zile cu familia sau prietenii, sau poate 10 zile la pachet cu Retezat sau Sureanu sau Latoritei sau …

Lacurile Verzi si Lacul Rosiile

apus

 

You may also like...

2 Responses

  1. Minunate Clipe V-ati Autoservit Dragii Mei , In A Pietroasei Parangului Meleag ,
    … Provocator Energizati de Inecatu-l Cas in Tuica Petroseneanului Baci !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  2. ionut toncu says:

    e clar ca Lacurile Verzi si Lacurile Rosiile au captat atentia.

Leave a Reply