Tura copiilor Pasul Rotunda Muntii Suhard- Muntii Rodnei 06-09 iunie 2014

Tura de copiii Hai pe Munte 2014
Cabana Croitor
Munţii Rodnei – Muntii Suhard
6-9 iunie 2014

Locul de cazare: Cabana Croitor – Pasul Rotunda
Capacitate de cazare : 20 de locuri – 20 de paturi
Corturi curte: maxim 10 locuri de cort

Limita participanţi: înăuntru 20 de locuri, corturi maxim 10.

Conditii cabana:
– înăuntru au prioritate mamele cu copiii mici până în 12-14 ani.
– copiii mari cu barbaţii se cazează la cort.
– alte persoane care vor dori să vină in tura se vor caza la cort (prioritate au familiile cu copiii)

Condiţiile sunt de cabană de munte , cu o toaletă funcţionabilă, cu bucătărie şi frigider, este posibila şi a doua toaletă de la etaj să funcţioneze. Sunt camere cu mai multe paturi, nu este o pensiune ci o cabană decentă de munte.
Pentru cei la cort există doua toalete afară.
Pentru seara va funcţiona un generator pe bază de benzină. Cabana este deja rezervată,
Informaţii găsiţi aici

Costuri:
– 15 lei patul/noapte- 3 nopti 45 lei de persoana.
– cheltuieli cu 10l de benzina pentru generator, aprox 2-3 lei de persoana.
– cortul 5 lei/ noapte/cort, pentru deranj la proprietar.
– alte cheltuieli de transport pentru a ajunge in saua Gajei cu copii pentru acces facil – microbus 100 lei/16-18 oameni copiii+parinti.
– cheltuieli de transport pentru a ajunge in Pasul Rotunda si apoi acasa (depinde de localitatea de unde veniţi)

Transport:
– trebuie să ajungeţi cu maşina în satul Cârlibaba. Apoi pe drumul spre Borşa la aproximativ 5-6 km de Cârlibaba la fosta unitatea militară se face stanga pe un drum forestier pe care se merge aprox 8 km pana in Pasul Rotunda. De acolo se urcă tot cu maşina până la cabana Croitor tot pe un drum forestier (fostul drum national ). Nu sunt probleme, cam toate maşinile mici fac faţă pe acel drum, dar nu trebuie condus cu viteză.

Mancarea: pentru că la cabană se ajunge cu maşina, mâncarea şi bautura se aduce de fiecare participant, vom face şi ceva la gratar (există acolo aşa ceva), plus mamaliga, plus supe, plus cartofi sau alte daravele. Nu uitaţi şi de produse uscate si dulciuri pentru traseele din timpul zilei. Ne vom gospodări singuri.
Eventual puteţi lua lade frigorifice pentru carne şi băuturi. La cabana avem un fel de beci unde putem să punem la rece. La cabană avem posibilitatea să încălzim sau să facem ceva mâncare. Eventual un primus nu strică.

Nu se consumă bauturi alcoolice pe traseu. (doar la cabana si acest lucru se va întâmpla dupa terminarea traseului seara)

Prima zi : vineri până seara majoritatea participanţilor vor ajunge la cabană cu maşinile, seara socializare .

A doua zi: Cabana Croitor – Şaua Gajei- Lacul Lala Mare- Lala Mica-Şaua cu Lac –Ineu-Ineuţ şi coborare in Saua Gajei si retur Cabana Rotunda (banda rosie) aproxmativ 10-12 ore in natură.
A treia zi: Pasul Rotunda Vf Omu (8 ore dus intors) plus ceva stâni în zonă (ne putem opri pentru caş sau alte produse contarcost bineinţeles)
Majoritatea timpului din zi o vom petrece pe munte

Pentru prima zi este posibil să avem la dispoziţie contracost un microbus pentru copiii si cativa parinti care sa ne duca până aproape de saua Gajei (maxim 18 locuri). La fel vom vedea pentru a doua zi. Ceilalti vor merge pe jos si vor pleca la ora 7 dimineaţa pe traseu.

Luni plimbare in jur, plus o stână cu produse tradiţionale.
Traseul poate suferi modificări în funcţie de vreme
Eventual daca vor fi ploi puternice ne vom îngrămădi în cabană.
Turele sunt de parinţi si de copiii deci ritmul nu va fi unul rapid atunci cand vom merge impreuna cu copii, prilej de fotografii şi sperăm de întălnirea cu bujorul de munte.

Conditii de participare:
– voie buna
– echipament montan: bocanci sau încălţăminte adecvată muntelui (gen Salomon) eventual glezniere, haine groase pentru seara, pelerine sau geci de ploaie, sapca sau bandana daca se poate si suprapantaloni , rucsaci petru drumetii, eventual parazapezi, crema de soare, harta recipiente pentru hidratare, beţe de trekking (pentru cei care le folosesc), trusa medicală
– pentru cei care stau la cort: izopren, sac de domit (va fi rece noaptea) şi cort.
– pentru cabană papuci de schimb.
Noaptea sunt temperaturi scazute.
– diverse jocuri pentru copii

Pentru inscriere completati formularul de AICI ,in care precizati cazarea, daca veniţi cu maşina şi dacă va lipseste ceva din echipament pentru a-l putea completa (cort , sac de dormit, beţe de trekking) în funcţie de posibilităţile asociaţiei noastre. Eventual ne vom putea grupa cu masinile pentru cei care nu au posibilitate de transport
Înscrierea are loc în limita numărului de locuri. Vă rog ca dupa înscriere să nu modificaţi documentul.Eventual, comentarii aici sau pe email claudiubirliba@gmail.com
Inscrierea înseamnă acceptarea condiţiilor scrise mai sus.
Responsabilitatea copiilor revine parinţilor. Nu se acceptă minori fara parinţi (doar în cazuri excepţionale si atunci cu acordul scris din partea unui parinte). In caz de vreme total nefavorabila tura se amana.
Aceasta tura este susţinută şi organizată de Asociaţia Hai Pe Munte Iaşi .
Contact: claudiubirliba@gmail.com

You may also like...

Leave a Reply