DEBUT- CEAHLĂU 2007

Debut- Ceahlau, 15-16 iunie 2007.

              Imi propusesem o iesire usoara,un fel de promenada pe urmele lui Calistrat Hogas, prin Muntii Neamtului, cu durata de doua zile si cu o noapte in cort. Sunt adeptul calatoriilor solitare, iar in cazurile cand am fost insotit tovarasi mi-au fost fiica mea Antonella si cate un mic patruped de gen feminin (metis de Tekel), mai intai Kiki, iar dupa plecarea acesteia pe “vesnicile plaiuri ale vanatoarei” pe Sasha (prima era “blonda” , actuala este “bruneta”). De data aceasta doream sa-mi testez capacitatea de adaptare si le propusesem celor doi noi prieteni, doi tineri, sa ma insoteasca. Mi s-a parut ca, desi au acceptat, tinerii mei prieteni, amatori de calatorii dure care sa-i solicite fizic, au facut-o doar pentru a nu ma refuza. Urmarit de aceasta impresie, cu prima ocazie care mi s-a ivit “am schimbat macazul” ; doua zile in Ceahlau : ziua a I-a, 15.06 ora 6.00 plecare din Iasi cu microbuzul la Durau (aproximativ trei ore), ascensiune Durau – cascada Duruitoarea – cabana Dochia (cazare pentru o noapte), scurte vizite la obiectivele din jur ( Detunatele, Pestera cu Apa si, oarecum hulitul pe Carpati.org, schitul Toaca); ziua a II-a, 06.06 ora 9.00 plecare de la Dochia – ascensiune pe vf. Toaca – Caciula Dorobantului (rebotezata Cusma Dorobantului) – cabana Fantanele – Durau de unde, cu microbuzul, la Iasi. Prietenii mei s-au aratat entuziasmati de schimbare dar, din motive independente de vointa lor, au fost nevoiti sa renunte la planuita drumetie.

               Ocazia care m-a determinat sa schimb planul initial a fost excursia organizata de un grup de elevi, insotiti de un numar de profesori, carora m-am alaturat bucuros sa ma aflu in tovarasia tineretii si a mintilor luminate.

              Asadar, ziua premergatoare plecarii in excursie a fost, ca de obicei, consacrata pregatirilor si visarii; spiritu-mi a luat-o din loc, mult inaintea materiei, catre cetatea lui Zamolxe. Rar mi se intampla sa am trac de drum dar de data asta somnul meu a fost faramat in zeci de bucati; cu toate acestea piuitul desteptatorului ma gaseste odihnit, cu moralul excelent si nerabdator s-o luam din loc.

              Ziua a I-a. Racoarea placuta a diminetii ne accentuiaza buna dispozitie, iar Sasha, asemenea Scufitei Rosii din poveste, pune semne cainesti drumului de intoarcere pentru a nu-l rataci. Intr-un sfert de ora ajungem la gara unde suntem asteptati de microbuzul care urmeaza sa ne duca la Durau precum si de trei colegi de-ai Antonellei ( “profa” de biologie, cea de chimie si “proful” de muzica). La ora fixata am luat-o din loc, am cules pe traseu si grupul de elevi, apoi … “cap compas” Durau. Ma asezasem pe scaunul de langa sofer si savuram imaginile ce se derulau pe ecranul parbrizului … ogoare multicolore rotindu-se in stanga si in dreapta … stropii de sange ai macilor din lanurile de grau … podul peste Siret … Pascanii cu trotuarele umbrite de coroane bogate de arbori (pe aici inca exista, nu a fost organizat vre-un raliu … deocamdata) … Codrii Pascanilor … podul peste apa Moldovei … Targul Neamt vegheat de umbrele plaiesilor ce poate mai ratacesc “pe o stanca neagra intr-un vechi castel” … curand trecem podul si peste acel “rau mititel” pe care Nica a’ lui Stefan Apetrei il numeste “Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul” … lasam in stanga drumul catre Piatra Neamt care ne-ar duce la Agapia si la Varatecul de vesnica odihna a muzei Eminescului … alte doua ramificatii: mai intai catre dreapta la rezervatia de zimbri si Manastirea Neamtului ( craniul iubitei poetului rus Puskin), apoi catre stanga la manastirile Secu, Sihastria (parintele Cleopa)si schitul Sihla – toate in Muntii Neamtului – si incepem a aburca pe spinarea Stanisoarei, prelungire a Raraului ce indruma din stanga cursul Bistritei … ne pravalim catre viaductul de la Poiana Teiului in timp ce, printre virfuri de molizi, Ceahlaul ne trimite bezele … trecem pe langa stanca scapata din ghearele diavolului in vremuri de poveste cand a incercat sa zagazuiasca Bistrita … o mica portiune a hotarului dintre Muntii Bistritei si Ceahlau … abatere la stanga … pod peste Bistricioara si iata-ne, curand, debarcati la intrarea in schitul Durau.

              Ne instalam in parculetul de aici pentru un mic dejun (cam intarziat) precum si pentru unele mici aprovizionari, timp in care Sasha isi gaseste tovarasa de joaca intr-o maidaneza de vre-o patru ori mai mare decat ea dar cu gesturi uimitor de delicate.

             La ora zece suntem echipati (e un fel de a spune) si gata de plecare. Ar trebui sa ma simt umilit privind la bocancii grosolani din picioarele mele si ale Antonellei in comparatie cu finetea si coloritul policrom al adidasilor din picioarele celor ce urmau  sa urce poteca, nu prea neteda, ce duce, trecand pe la cascada Duruitoarea, in dunga Ghedeonului unde se zareste albind constructia chiliilor de la schitul Toaca. Dar mai tare ma nedumeresc incaltarile muzicianului, o pereche incantatoare de shlapi rozalii de parca tocmai s-ar pregati sa intre in baie (doar prosopul de pe umar ii mai lipseste); ma lumineaza spunand ca la o partida de fotbal, din dupa amiaza precedenta, si-a scrantit un deget de la un picior dar ca nu-i nimic grav; adidasii pe care-i avea in picioare la Iasi fusesera maziliti, undeva in fundul unei sacose de plastic ce-o ducea in mana; cand ne urnim din loc abandoneaza pe o banca, asemenea  unui “veritabil” lautar, o punga cu resturi  cosul de gunoi aflandu-se la nici un metru de el. Antonella si “profa” de chimie se indreapta spre salvamont sa plateasca taxa de rezervatie, iar noi ceilalti plecam pe o scurtatura urmand sa ne intilnim putin mai sus. Curand privelistea magnifica a stancariilor din jurul vf. Toaca este acoperita de padurea in inima careia patrundem dupa ce mergem o vreme pe marginea Poienii Cailor, de unde grupul se reintregeste. La inceput ma deranjeaza manifestarile galagioase ale tinerilor nostri tovarasi (sunt obisnuit cu linistea calatoriilor mele solitare) dar dupa ce traversam soseaua urcusul prinde a se aspri si, incet-incet, vorbaria se schimba in gafait. Pe un trunchi pravalit de-a curmezisul potecii trei tineri incaltati in  … shlapi isi trag sufletul si cate o tigara. Cand aud ca au mai mult de o ora de mers pana la cascada Duruitoarea dar mai ales ca acolo nu se gaseste vre-o terasa sau macar vre-un bufet, hotarasc ca nu merita efortul si fac cale intoarsa.

             Un scurt popas intr-un loc inzestrat cu masa, banci de lemn si cos de gunoi apoi, dupa un scurt efort, ajungem in Poiana Vesuri, loc de intalnire a potecii marcata cu triunghi galben ce vine de la cabana Fantanele (noi suntem pe cruce rosie). Suntem nevoiti sa facem vocalize pentru a-i aduce pe calea cea buna pe unii nerabdatori care luand-o inainte se angajasera intr-o directie gresita. In continuare urcusul se mai domoleste o vreme urmand curba de nivel, chiar coboara un pic la traversarea Jgheabului lui Traian, apoi intr-un urcus aspru dar scurt, iese in fata suvoiului de apa care, scapat dintr-o despicatura a muntelui, se avanta ca de la inaltimea etajului al III-lea al unui bloc intr-un imens lighean de piatra din care, cu viteza oarecum mai domolita, mai cade un etaj grabind apoi la intalnirea cu alte izvoare pentru a spori impreuna nivelul apei din lacul Izvorul Muntelui. Si aici locul este amenajat pentru odihna, cu mese, banci si cosuri pentru gunoi. Se vede ca banii incasati pentru accesul in rezervatie sunt intrebuintati cu folos. Popas pentru fotografii, ceva balaceala, unii mai completeaza rezerva energetica. Timpul este placut, fierbinteala soarelui este domolita de umbra molizilor si, chiar daca prognoza meteo anunta posibile averse de ploaie dupa amiaza, azurul celest nu prevesteste nimic neplacut.

             E trecut putin de ora 12 cand ne reluam drumul. De aici incepe greul. Poteca urca in serpentine pe un perete de 60˚dar este amenajata cu trepte in locurile mai dificile si cu balustrade.  Gafaielile se inmultesc, cresc in intensitete, unii vor la mama acasa, altii blestema clipa cand s-au hotarat sa mearga la munte, “profa” de biologie strange din dinti  si lupta cu gravitatia ba chiar are rezerve de energie sa rada cu hohote la umorul involuntar al unora care se cred batuti de soarta, shlapii muzicianului, spre uimirea-mi, inca ii protejeaza talpile, grupul s-a risipit pe o distanta considerabila tinand prin celulare legatura cu coordonatoarea grupului, “profa” de chimie. Sasha, micutul patruped de doar 9 kilograme (sau poate tocmai de aceea) se arata a fi inepuizabila facand naveta intre capul  si finele coloanei.

              Ajungem pe o muchie, deasupra Jgheabului Fantanii de unde Maria sa Muntele ne rasplateste truda coplesindu-ne cu maretia versantului vestic al culmii Ceahlaului, adevarat zid de cetate inconjurat de turnuri avand fiecare numele sau pe care, din pacate, nu le stiu; recunosc doar Piatra Ciobanului. Simt ca meritam sa privim spectacolul. Ne-am platit biletul. L-am platit cu picaturile de transpiratie, urcand pana aici nu cu altceva,doar cu picioarele noastre – chiar incaltate cu shlapi. Auzind ca suntem aproape de capatul urcusului, se instapaneste voia buna, limbile se dezleaga si abia acum aflu specialitatea “profei” de biologie. Nenorocul ei, pentru ca navalesc cu intrebarile si astfel gasesc dezlegare multor enigme acumulate de-a lungul anilor de drumetie. Trecem Polita cu Crini – si aici este loc de odihna amenajat – depasim o portiune usor dificila prevazuta cu un cablu si in scurt timp iesim la gol alpin. Taiem scurt spre Piatra Lacramata calcand covorul moale de muschi, pe marginea afinisului. Ghedeonul ne primeste ca pe niste oaspeti dragi presarandu-ne in cale flori de gentiana, piciorul cocosului si multime de buchete de clopotei de munte; pasind pe poteca larga ca o alee trecem prin desisul de jnepeni si ajungem in spatele cabanei Dochia care apare pe neasteptate din dosul unei cute de teren. Ocupam camera cu mai multe paturi care fusese rezervata din timp. Servim masa de pranz apoi, unii din noi, mergem sa vizitam schitul Toaca. Inca mai este mult de lucru si, contrar celor scrise in articolul din Romania Libera preluat de Carpati.org spatiul ocupat de schit nu este nici pe departe atat de mare. Reintors la cabana pregatit pentru o seara vesela, sunt neplacut surprins de istericalele unei domnisoare care, cu toate ca fusese informata despre conditiile de cazare de la o cabana, se asteptase probabil la un hotel de cinci stele(la pretul de 10 ron), iar o alta s-a adresat cu o mare lipsa de respect  profesorilor. Si mi-am “soptit atunci in barba”: mai bine de unul singur. M-am  bagat sub patura (oftand, s-a bagat si Sasha la picioarele mele) si am plonjat in uitare.

          Ziua a II-a Ora 6.30. Dimineata anormal de calda; cerul senin, mare alpina ioc, iarba uscata fara pic de roua; aspecte care ridica semne de intrebare asupra vremii. Spun Antonellei concluziile mele si propun urgentarea plecarii. Nu mai era mult pana la ora noua cand am luat-o la picior. Muzicianul a incaltat adidasii dar un mic discipol vrea sa-i imite gestul de ieri intentionand sa incalte shlapi. Vocea Antonellei, care m-a facut si pe mine sa tresar, l-a determinat  sa renunte.

           La cabana meteo popas si invitatie la ascensiune pe vf. Toaca. Plecam cinci oameni si un caine. Scara cu cele 380 de trepte este inutilizabila de cativa ani, asa ca urmam poteca formata prin grohotis la inceput, apoi ocolind pe la baza o stanca o apuca pieptis spre varf pe care il atingem cam in jumatate de ora de mers. Soarele arde cu putere asa ca nu am noroc sa vad cioporul de capre negre care s-au retras probabil in umbra stancariilor. Facem poze, un tur de orizont in care nu putem sa admiram privelisti din departare deoarece aerul incarcat de umezeala le acopera ca o perdea. Doar in plan mediu putem vedea Duraul, lacul  Izvorul Muntelui, Ocolasul Mare, Jgheaburile care coboara radial din varf si formatiunile stancoase dominate de impozanta Panaghia din plan apropiat . Inca 20 de minute la coborare si ne intoarcem la grup. Plecand mergem o vreme pe curba de nivel ocolind Panaghia apoi coboram moderat pana la Caciula Dorobantului unde facem o scurta pauza pentru poze. Intalnim un grup numeros de elevi care urca spre Dochia. Continuandu-ne mersul ne angajam in coborare accentuata care farama pulpele; din fericire, din loc in loc, parca pentru a ne proteja, poteca o ia pe curba de nivel. Pe poteca intalnim grupuri mai mari sau mai mici care urca sa-si petreaca sfarsitul de saptamana la Dochia.

            La Fantanele ajungem devreme si cum pana la Durau mai este doar o ora de mers ne hotaram sa continuam coborarea la ora 15.30, microbuzul fiind programat la ora 17.

             Ocupam mesele de afara,la aer, si mai la o bere,mai la o masa de pranz asteptam sa treaca vremea. Nu prea mult, pentru ca de dupa Toaca au inceput a bolborosi tunetele si indata au aparut si niste nori negri cu burtile incarcate cu apa gata sa se reverse. Primul impuls este sa ramanem pe loc pana trece ploaia dar dragalasii de nori nu se hotarasc incotro sa o apuce. Pana la urma o iau pe drumul Hasmasului; nu mai stam pe ganduri si ne pravalim in graba pe panta ucigatoare de glezne catre Durau. Si bine am facut, ca numai ce ne-am gasit adapost sub acoperisul unei gradini de vara, ploaia a si navalit cu fulgere orbitoare si tunete de ziceai ca muntele crapa in tandari. Si ca timpul sa treaca intr-un mod placut fiecare a comandat cate ceva; juniorii sucuri si dulciuri, iar seniorii cate un pahar de tamaioasa de Cotnari insotit de altul cu apa minerala ( Sadoveanu spune ca apa pentru vin e ca toporul pentru padure, iar nevolnicul care nu-i in stare sa bea un pahar de vin sa puna apa langa el si sa bea cand de colo, cand de dincolo).

              Timpul a trecut, ploaia s-a oprit la timp si iata-ne instalati in microbuz mergand spre casa, debarcand conform programului la ora 20 in locul de unde plecasem, recunoscatori firmei Geo-tur care ne-a asigurat un autovehicol confortabil, cu aer conditionat in functiune dar si soferului (al carui nume din pacate nu-l cunosc) pentru modul elegant in care a condus.

               Mergand pe strada, spre casa, fac o constatare uluitoare; la Iasi au inflorit teii! A trebuit sa merg la munte sa descopar asta.

              Intru cu drag in casa noastra pentru ca de maine sa inceapa a-mi fi dor de munte.

             Nemultumirile le arunc in apa uitarii. Ceahlaul il pastrez in inima.

——————————