Uituc in Ceahlău (II)- Romantism pe nemarcate

Uituc in Ceahlău (II)- Romantism pe nemarcate

Poiana Maicilor, locul de plecare pentru uituc. Sfarsitul lui aprilie. Alerg tare şi gâfâii din Izvorul Muntelui şi reusesc un timp record 25 de minute, din păcate mi-am pus bocancii şi nu papucii de alergare, fiind o zonă alpina abruptă am hotărât să pun bocancii, pe de o parte a fost bine, pe de alta parte bătături.
Nu stau locului şi încep să caut ce am pierdut data trecută şi anume colţarul, mai bine de o ora îl caut dar degeaba, zapada îl dusese la vale probabil pe părăul Maicilor sau dacă nu pe la Bicaz sau Bacău. De-a v-aţi ascunselea nu cred că se joaca, deşi era de culoarea frunzelor. Încep să-mi iau adio de la el şi urc pe jgheabul Armenilor, acolo unde mai găsesc ceva limbi de zapada. E cald şi săracă zăpada s-a topit. La revedere Iarnă!
Urc până în poiana la Coloana Dorică şi apoi ma întorc tot pe jgheab şi ajung pe Poliţa lui Calistru unde poposesc la oleacă de soare. E frumos pe nemarcate, e frumos foc ca soarele-n apus, iar Poliţa lui Calistru îmi mai aduce aminte de o uitare.

Undeva, cândva într-o zi cu soare.Cu mult soare. Cred că de iulie.Mai credeti ca există romantism pe nemarcate?

Definitiv poate nu, deşi lumea a fost a noastră numai că bărbatul când aude de Nemarcate, nenemarcate, nene marcate, nemamarcate, nomarcate nu mai ţine cont de nimic. Scurt RT, jurnalul vine mai târziu, când?
Nu ştiu.

Telegrafic lucrurile au stat (cam) aşa:
Sosit şi pupat Izvorul Muntelui într-o vineri seara. Dormit bine la cort. Eu măscol dimineaţa devreme şi mă uit totdeauna la ceas, ora 6 fără un sfert şi timp ne-a mai rămas.
Rucsacul meu nu e gol desigur, s-a trezit şi el cu o cafea, făcută de soţia mea.

Florin, prietenul nostru din Izvor, amabil că de obicei. Urcat spre FundulGhedeonului, cu fragi destui, savuroşi. La crucea lui Paul, popas cu skittels în loc defragi. Încep să cred că o iau bine şi nu o iau bine. În loc să merg pe cărarea evidenta şi cu urme de turişti, (şerveţele şi resturi de la bounty), cărare cefăcea uşor stânga, mă întorc şi fac dreapta. Cred că jgheabul cu paltini.
Deosebit jgheabul, dar nu prea semăna cu traseul pe la zaruri şi nici nu prea avea să semene. Pantă foarte inclinata, 4 ori patru ca de obicei, pentru confirmare îl sun pe Marius care îmi spune că nu sunt pe jgheabul cel bun şi cu răbdare îmi explica traseul spre zaruri, care bineînţeles că-l făcusem cu un an înainte si ne sfătuieşte să ne întoarcem la crucea lui Paul.

Îl întreb ca un deştept: traseul spre Zaruri e spre stânga? Nu, drept înainte, îmi răspunde Marius. Bineînţeles că traseul pe la Zaruri e spre Zaruri.
Iar eu am luat-o la dreapta, spre Jgheabul Cabanei, dar ştiind că jgheabul Cabanei e traseul de gradul ‘nspe de căţărare m-am dus pe un jgheab mai prietenos, cu o înclinaţie la care soţia mea scumpă înghite în sec. Pe aici? Îhî, îi răspund tâmp.

Turnul Căldăruşei îl văd în stânga mea şi nu în dreapta mea.
Tare curios. Mă uit bine şi zăresc tancurile din Ocolaşul Mic cu acel turn
Inconfundabil, oleacă dacă întindeam mâna îl ajungeam. Crestele zimţate din Fundul Ghedeonului în toată splendoarea, nu am chef de fotografii Nu ne întoarcem, cum să ne întoarcem la ce panta era acolo. Mai mănânc un skittles şi deschid buzunarul de la aparatul foto unde aveam şi alte lucruri, printre care nişte chei. Ar fi bine sa urc pe aici cu bicla, deştept cuget.

Multă vegetaţie, Şi urcăm şi urcăm, deja se face 12 şi apoi unu ceasul când văd în capăt pădurea, ştiu că mă apropii de drumul Ţuţuienilor. Cred că era Jgheabul cu paltini, bine paltinii erau străjeri pe ditamai stâncăriile de lângă noi. Mai fă o diversiune, mai bagă o poză. Jumătatea mea nu mai poate, e greu, parazăpezi nu şi-a pus pe picioare, bălării peste tot, beţe de trekking nu avea, eu la fel ca să nu se simtă nasol că am, tandem, am dus-o şi eu pe unde era mai greu; eu par nesigur şi la un moment ajung pe intrarea care duce spre Turnul Căldăruşei, la peretele uşor pe care l-am făcut toamna trecută cu Titus şi Paul şi apoi ajungeam între două rele. Dar drumul Ţuţuienilor care era mai sus îl pierd în vegetaţia care depăşea genunchii.. Până acolo o grămadă de jgheaburi, jghebuleţe, foarte tentante. Pentru mine doar. Începe nebunia şi urc şi mai sus.
Doborâturi la greu, apar semne de oboseală şi epuizare, ajungem la o fostă stana deasupra drumului Ţuţuienilor, cu garduri împrejmuite. Ştiu că sus drept înainte ajung la cabana, la stânga dacă o iau ar trebui să ajung pe jgheabul Urşilor şi la dreaptă spre Piatra cu Apă. Văd un loc cu oleacă de vizibilitate şi recunosc Detunatele şi Călugării în dreptul meu, foarte aproape teoretic.
Nu m-am rătăcit, stiam exact unde ne aflăm, între doborâturi .

Apoi zăresc nişte sihăstrii şi nişte grote dedesubt ce îmi miroseau oleacă a urs. Suntem pe jgheabul cabanei. Tocmai constat că mi-am pierdut cheia de la maşină şi ceva acte, probabil skittles scria pe ele. Excepţional. Începe ploaia cu tunete la greu, torenţială de care ne spunea prietenul nostru Sorin Untu, pe la amiază, de vară, uşoară, acopăr rucsacii şi îi las lângă un copac. Cică o fost şi grindina dar eram prea ofticat de pierderea
Cheii. Sun acasă şi l pun pe taică-miu să caute rezerva de la maşină. Îl sun şi pe Florin în Izvor şi-l rog să aibă grijă de maşină şi să se uite oleacă acolo unde am dormit, el ne sfătuieşte să o luăm spre Piatra cu apă. Jumătatea mea este epuizată şi cu moralul la pământ. Numai vrea să vadă doborâturi, vrea să se oprească acolo.
Ieşim într-o oră la Piatra cu apă, Mă simt îngrozitor că nu am nimerit traseul şi am idealizat doborâturile. Mă sună tata şi îmi spune că nu găseşte cheia, înseamnă, deducem amândoi că e în maşină în poşeta sau geantă din maşină. Îl sun pe Florin şi îmi spune că nu a găsit nimic şi stau liniştit ca o rezolvăm, îi mulţumesc.
Urcăm şi în 40 de min suntem la cabană. Bere la dozator, mâncare, primus în funcţiune şi dă-i bătaie la întins cortul, nu am chef de socializare cu nimeni, unul din noi se duce la culcare, altul caută peştera lui Ghedeon, adăpostul de sub culmea lui Ghedeon.

Este atât de aproape de campare că-l atingi cu mâna, urme multe de lumânare, tabla într-un colţ şi în capătul unde este acoperit tavanul. Mă simt mic dar şi bucuros că l-am aflat, o încăpere de 4 metri şi ceva pătraţi sub bolta unei stânci şi oleacă de urme de lespezi.
Apoi sunt fermecat de flori. Urc la cabană şi mă liniştesc la o bere vorbesc cu Florin şi Marius la telefon. Şi apoi încerc să dorm, nu reuşesc, un somn agitat, dar sub o luna protectoare deasupra Ocolasului Mare cu drum spre Piatra Vithos si Calimani.

Dimineaţa nişte imbecili puştani fac gălăgie la ora 5, ne trezim amândoi şi 7.30
Suntem pe traseu spre Poiana Maicilor. Ne oprim în poiana la Coloană Dorică, văd
Câţiva omuleţi cu un radio în mâna din care urla Rihana şi apoi îi văd că urcă
Spre Ocolaşul Mare. Aveau fete de braconieri şi am intuit că au chestii lungi în rucsac.

Găsim o grămadă de flori de colţ, aproape de Piatră Armenilor, doar le admiram, flori, multe flori, mult parfum. Nu mai avem chef de Armeni deşi mă mănâncă. Stai cu doamna.

Suim însă pe Vanturis şi mergem pe culme şi înspre Taur, aşa da, aşa traseu mai zic şi eu, vizibilitate maximă până la Piatra Vithos, admiram castelul dinspre Turnul lui Butu şi când spre Piatra Vithos, când spre Piatra Sura, când înapoi spre Poliţa lui Calistru, când spre culmea unde am fost toamna trecută cu Titus si cu Paul.

Toaca pare atât de aproape iar Ocolaşul Mare fluiera Călare pe Dorica.

L-am văzut de multe ori peisajul dar nu mă mai satur. E frumos că suntem Împreună şi ne bucurăm de ce e în jurul nostru.

Edelweiss, edelweiss

Du grüßt mich jeden Morgen,

Ţeposul

Finuţă

Regina

Bucheţel

Coborâm şi undeva înspre Căciula lui Ciuperca văd o capră neagră sau mai mult maro care disloca nişte pietre spre noi. Apoi linişte până în Poiana Maicilor unde stăm mai bine de jumătate de oră în raiul fragilor.
În 45 de minute suntem jos cu multe întrebări din partea celor care urcau, mai e mult, este apă în poiană, cât mai avem.

Văd maşina, îl văd pe Florin iau de la el o ruletă şi o sârmă aşi ceva cuţite pentru pârghie, geamul fiind uşor deschis în spate stânga, unde e macaraua e mecanică, nu reuşesc să fac pe hoţul de maşini şi atunci împreună cu un nene trecut de vârsta a doua împingem geamul în jos apăsând ca nişte chinezi cu degeţelele în fanta infimă dinspre chederul de sus, Reuşim, desfac scăunel din spate şi scot geanta, momentul adevărului, cheia lipseşte sau mai bine zis nu mai e.
Bun, hai la Iaşi, nimeni nu merge spre Bicaz şi nici spre Piatra toţi vor la grătar, toţi în afară de noi. Niciodată nu am fost la ora 13 în Izvor pe o vreme ca asta.

Găsim o maşină cu ceva manele care-şi fac pomană şi ne iau. Până în Bicaz. Apoi un nene până în Piatră, la 1.30 suntem în Piatră şi la 3 avem autobuz, găsesc o priză pentru telefonul mobil ca să-l încarc, vorbesc cu maică-mea şi îmi spune că am microbus (microb +uş) la 6 înapoi spre Bicaz, apoi mă simt
Epuizat, că maşina mea nu are o cheie normală ci cu cip şi ia cipul rapid.
Maşina deschisă cu bagajele înăuntru, asta e.
Mă suna mama şi îmi spune că a găsit cheia, nu vă spun unde! LA 5.30 mă văd cu ea, la 6 seara sunt înapoi în microbuz cu cea mai repede sawarma înfulecata în viaţa mea şi 9 fără un sfert în Bicaz, la 9 în Izvor având în mâna Cheia, de parcă eram şeful Convenţiei Democratice, maşina bine mersi.

Mă întorc la Iaşi îi văd şi pe Gabi şi pe Ina în Piatră şi ajung la 12 noaptea in Iaşi pe ritmuri de Arch Enemy şi Rainbow, Maiden etc.
A fost o zi plină. Bube de la gaze, pişcături multe dar bucuros că totuşi nu ne-am pierdut romantismul, dovada sunt pozele.

Adio jghebuiala! Trăiască marcatu’!
Mai vedem noi!

Revin pe poliţa lui Calistru în luna mai  din anul 2013. Ce mă leagă atât de mult de aceasta Poliţa?

Stau  şi mă uit de fiecare dată la profiulul stâncilor de sub Tauri şi Vârful Ascuţit cu prelungire în Matura Vrăjitoarei. Există acolo un profil de felină care l-am văzut de prima dată.

Citeam un ghid montan din Ceahlău şi îmi vine minte o întrebare: Poliţa lui Cocala o fi tot una cu cea de acolo?

Şi uite acolo în stânga pe acolo am trecut, uite acolo se vede locul, unde de abia se vedea pe un jgheab..

Hai să cobor, să mă mai uit după colţar, dar vremea e faină şi mă mai tolănesc oleacă în iarbă. Stau cu spatele la Poiana Maicilor şi mă uit în dreapta. Acolo l-am văzut şi după stânca cealaltă l-am scăpat,   s-a dus tată vreo 200 de metri mai la vale. Nu colţarul, ci o altă năzbâtie a omului modern. N-ai treabă fă-ţi spune o vorba, tot o poveste va rasări pe cărările nescrise din Ceahlău, într-o zi când vântul se oprise pe vestitul jgheab al Armenilor şi pe poliţa lui Calistru.
În acea zi va poposi pe meleagurile sufletelor noastre.