Pietrosul Bistritei august 2009 sau cum sa te dai mare dupa ce ai mai fost pe acolo

(jurnal editat de bunul meu prieten Aurica)

            Trecuse o luna de la Suhard si drogul numit munte ne ameninta cu sevrajul (chiar daca am mai plimbat bicicletele pana la Botosani), mai ales ca HPM-istii trageau tare cu Fagaras, Retezat, Ceahlau si mai si postau in ciuda poze pe site. Remarcarea din Calimani s-a anulat datorita “sezonului estival”. Asa ca hotaram impreuna cu Ramiro o tura de o zi, propunere avansata initial si acceptata de Andrei, Bazil si Liviu, ulterior tura fiind pusa si pe site-ul grupului dar detaliile tehnice gen “coborarea in Ciocanesti” in loc de Cozanesti (ceea ce ar fi implicat coborarea de pe Bistritei, urcarea si coborarea Suhardului si intoarcerea acasa in aceeasi zi) cat si data postarii au facut sa ramanem doar cinci. Intocmesc timp de o saptamana lista de rigoare cu cele necesare, lista care este aproape la fel de fiecare data dar placerea de a o rescrie este mare, lista care nu este respectata de toti membri expeditiei, cumpar bilete la trenul de Vatra Dornei si urmarim vremea doar informativ neanuntandu-se cod rosu. In tren, cei trei care mai fusesem in Bistritei in mai (Eu, Andrei si Ramiro) cu cate o bere in mana nu mai incetam cu insinuarile despre traseu (catre Bazil si Liviu): ba ca ar fi usor dar mai bine ar bea cate un rachiu sa nu ameteasca, ba ca ar fi trebuit sa-si ia espadrile si praf de magneziu pentru escalada, ba ca le-ar trebui bocanci cu toc in fata pentru mers la vale, sau ca vor fi nevoiti sa-si bea propria urina daca nu cara minim 5 litri apa … etc., si in sfarsit ajungem la Vatra Dornei cu un tren care statea sa se dezintegreze motivul fiind ca vagoanele mai de calitate sunt la mare. Binenteles apar si problemele inerente in cazul tratarii cu superficialitate a listei intocmite (camera de filmata era moarta, Liviu avea putina apa, nu aveam decat doua beri la cutie pentru cinci oameni etc) si constat cu regret ca recapitularea regulamentului devine absolut necesara mai ales pentru altii:
           Regulamentul expeditiei plecate in cautarea Monstrului care a fost identificat in mai multe randuri in Pietrosul Bistritei. Intrucat prevederile acestui regulament au fost aprobate, toti membrii expeditiei in unanimitate sau cu o majoritate covarsitoare ele devin obligatorii si nu suporta nici o modificare.

              1) fiecarea membru al expeditiei este liber sa faca ce vrea.
              2) intrucat libertate nu inseamna anarhie se hotaraste:
              a) tutunul constituie o otrava pentru organism, o anihilare sau in cel mai bun caz o diminuare a calitatilor moral-volitile. Deci nu se va fuma. Nu este admis nici falsul pretext ca se aprinde pipa pacii la fiecare oprire pe baza faptului ca intarziem la locul de campare si implicit se si prelimina capturi numeroase.
               b) alcoolul diminueaza reflexele montaniardului, deci in afara de Berea de onoare la inceputul actiunii si 50g tuica inainte de masa nu se va bea decat apa minerala borsec, biborteni, bodoc, hebe, lipova, la alegere fara restrictie. Orice cantitate de alcool care depaseste baremul calculat, adica 1 sticla de tuica, doua beri si doua kg vin roze pe toata durata expeditiei, va fi aruncata in Bistrita odata cu manifestari de dezaprobare energica impotriva celui care incalca regulamentul.
             c) poluarea fonica a muntelui este un delict grav pentru delicvent. Orice aparat care produce muzica, zgomot, stiri, va fi aruncat in prapastie.

            Prescriptie speciala: Orice manifestare de concurenta care asa cum sa mai constatat in diverse alte ocazii, invenineaza atmosferea de destindere activa si refacere psihica, este cu desavarsire interzisa. Exceptii: cel care va captura Monstrul are dreptul la o tigara de foi H Upman Havana, la o sticla cu sampanie si va fi inconjurat cu respect de toti membri expeditiei ca unul a carei experienta, pricepere si talent sunt evidente. Orice intrus va fi tratat cu o raceala demna astfel incat sa inteleaga si cel mai nesimtit ca prezenta lui este inoportuna.

         Luam un taxi pana la Zugreni cu 50 lei, poza de grup la intrarea pe insula

si la ora 12.00 intram in traseu. Binenteles prima parte a traseului cit si trecerea peste Bistrita fac deliciul picioarelor

dar la primul punct de belvedere totul se uita (GPS-ul ne arata ca din trei ore am mers 17 minute – cred ca cronometreaza doar pasul in lungime nu in urcare). Ramiro ne pune nervii la incercare cu noul sau aparat foto care are nu stiu cate obiective si la fiecare poza trebuie schimbat, cum spunea si Mihai in jurnalul din noiembrie 2008 „munti neimpresionanti pentru unii dar surprinzatori pentru cei ce-i pasesc culmile”,

privelistea din jur cu Valea Bistritei cat si spectaculozitatea crestei ne fac sa ne felicitam pentru alegerea facuta mai ales ca pe lista de plecare mai era Nemira si Giumalau. Ne punem la incercare cunostiintele geografice si de orientare negociind fiecare cu argumentele proprii si identificam: crucea de pe Giumalau si cabana cu acoperis rosu, Raraul cu Pietrele Doamnei si statia radio tv, Suhard (Ousorul retro), Rodnei in spatele Suhardului si inconfundabilul peretele al Calimaniului cu “mica” piramida Pietrosul Calimaniului.

          Formam un sir indian de-a lungul crestei si la ora 16 suntem pe primul varf mai distinct, cel cu crucea, unde gps-ul ne arata o alta altitudine fata de cat stiam ca are Pietrosul si Bazil inainteaza ideea ca nu am ajuns inca pe Pietrosul Bistritei. Nimeni nu-l contrazice dar nici nu-l aproba.

          Ulterior la intalnirea HPM de miercuri am aflat ca este vorba de varful Bogolin (1748 m), Pietrosul Bistritei fiind urmatorul (1791 m) pe care il atingem la ora 17 de unde se profileaza imaginea de neconfundat a Ceahlaului,

privim Valea Bistritei si frumusetile ce ni se arata in jurul nostru si ii compatimim pe cei care nu au vazut si nici nu o sa vada vreodata spectacolul, dar realitatea pe care o percem noi poate fi considerata o iluzie de altii, liberul arbitru isi face datoria prin fiecare, viata este simpla chiar daca clasa politica, mass media, religia etc. incearca de mii de ani sa ne manipuleze personalitatea. La fiecare oprire recapitulam fiecare in legea lui pozitia si denumirea muntilor din jur, pun in functiune fluierul-trompeta care il luam deobicei la meciurile lui Poli Iasi dar conform asteptarilor Liviu nu reactioneaza fiind hotarat sa dea nas in nas cu Monstrul mai ales ca tine si post alimentar primind dezlegare doar la 200g vin roze la locul de campare si trei beri la intoarcere.

            Coborarea spre poiana este in ritm alert, insuportabil pentru cei cu burta, in prima poienita avem parte si de un impuls de la niste taurasi cu amantele lor care erau in spatele nostru si care la auzul fluierului o iau la goana spre noi crezand ca suntem propietarii. Dupa ce ne ascundem in padure si prin copaci tragem concluzia ca cele doua tricouri rosii ale lui Ramiro (unul pe el si unul legat de rucsac la uscat) au fost cauza, chiar daca saracul incearca sa ne explice ca vacile nu disting culorile, sentinta este data fara drept de recurs. Ajungem in poiana la ora18.30,

ciobanul ne indica un izvor la 100m in dreapta pe drumul forestier care intersecteaza iesirea din padure in poiana, montam corturile, facem focul, mancam slanina cu orez, supe, paste, ciocnim cu tuica, vin, ne intindem la povesti, incercam vreo jumatate de ora o realizare artistica cu lanternele si aparatul foto cu expunere mai lunga, binenteles obsesia unora pentru Monstru nu dispare asa ca aprindem pipa pacii considerand ca scopul expeditiei nu poate fi atins, si pe la ora 23 raman doar eu cu Ramiro sa ne chinuim cu tuica care a ramas.

           Pe la 1.30 ne culcam atarnand mancarea la distanta intr-un copac, manipulati si noi de sfaturile primite din corturi cat si de latraturile continui de la stana de vaci din apropiere. Dimineta la 7.00 desteptarea este data de ciobanii care duc vitele la pascut si, amabili, le oferim un paharel din tuica care a mai ramas, mancam, injuram serviciul (cei care il au) care ne asteapta acasa, altii injura lipsa lui, privim in tacere de mai multe ori locurile pe unde am mers, privim Ousorul unde vom merge, oftam si plecam spre Cozanesti (credeam eu) (de fapt am ajuns in comuna Rusca, exact la crasma la care am mai poposit cand am coborat din Giumalau in decembrie 2007).

             Aici incepe adevarata aventura. Ora este 11.00 asa ca mai mancam ce mai avem prin rucsaci, infiletam vreo doua beri si ne concentram sa plecam catre casa. Avand informatia ca primul tren spre Iasi este la 16.30 hotaram sa mergem cu autobuzul in Tg. Neamt si de acolo la Iasi. Un localnic ne spune ca acesta trece la ora 14.00 prin Rusca, dar ne gandim ca ar fi bine sa luam o ocazie spre Vatra Dornei ca sa prindem locuri. Stam la ocazie care nu vine pana la 13.30 deci hotaram sa mai bem o bere si sa asteptam autobuzul acolo. La 14.00 venim in statie dar constatam ca autobuzul merge de fapt la Piatra Neamt si din calcule rezulta ca am ajunge in Iasi odata cu trenul, deci mergem sa mai bem o bere si sa luam o ocazie spre Vatra Dornei la tren. Nu vine nici o ocazie, intram in panica, asa ca sunam pe prietena lui Andrei care are pe cineva in Vatra, ne da un numar de telefon de la taxi, sunam si binenteles mai bem o bere pana vine taxiul. Practic am pendulat de mai multe ori pe cei 50 m dintre statie si crasma cu rucsacii in spate decat traseul propriuzis si e usor de inchipuit ce credea vanzatoarea. Ajungem in Vatra Dornei pe la 15.15 luam bilete si bem o bere in parc. In sfarsit ne urcam in tren linistiti, un tren extraconfortabil cu doua nivele, facem planuri pentru tura retro in august, Rodnei in septembrie etc, juram sa nu mai ajungem prea curand in Rusca, si in virtutea inertiei savuram cate o bere luata la pachet de pe peron. La 20.30 in Iasi nu mai bem nimic, nici macar o bere, si fiecare la casa lui.
Concluzii: o tura excelenta si ca efort si ca vreme, doar cantitatea de bere de la Rusca ne-a creat ceva probleme, dar … tinand cont ca era ieftina (1,5 lei sticla de bere Suceava) …
Chiar daca mergi pe acelasi munte sau traseu, de fiecare data este altfel si descoperi lucruri pe care nu le stiai inainte. Acum dupa a doua oara in Bistritei, planul de a face acelasi traseu iarna, iarna asta cel putin … cade, ramane ca intrebare oare de ce-or fi pus crucea pe Bogolin si nu pe Pietrosu.

            In acelasi timp … titlul Rt-ul nu a confirmat realitatea, intrucat eu cu Ram ne-am dat “mari” ca am mai fost, ca stim, dar s-a dovedit parca mai greu ca tura din mai si noroc cu antrenamentul si studiul individual dinaintea plecarii ca am putut raspunde cerintelor celorlati coechipieri