Magia culorilor (video, audio…)
Se facea ca tocmai am terminat aproape o saptamana de munca undeva langa Dunare, in jud. Mehedinti. Cu multumire in suflet pentru treaba bine facuta, deja ne gandeam ce vom face in week-end, si cum ne vom fructifica mai bine saptamana libera ce urma. Discutii diverse, iar printre ele se strecoara si gandul meu… in wk voi fi prin Ceahlau, iar mai departe ma voi duce prin Fagaras.
” – Bine, bine, dar asa te odihnesti tu dupa o saptamana de munca, instalat antene, tras fider, cocotat la 200m pe pilon… te odihnesti mergand pe munte?!” intreba nedumerit un coleg. Raspund scurt: “Da”. Planul deja era configurat, ce a urmat nu mai conteaza. Intamparea a fost ca in acel wk, sa mearga in Ceahlau si Ionut, Otilia si Catalin (ce voia sa-si testeze noul cort). Ma alatur grupului, mai ales ca target-ul nostru era un wk pe munte pentru relaxare.
Sambata, 3 octombrie. Ne imbarcam toti 4 in microbuzul ce ne duce spre Durau. Drum plictisitor pentru mine, mai ales ca in ultima perioada am facut acest traseu pana prin Tg. Neamt de multe ori, asa ca somn de voie. Prin Pascani in pauza din autogara, cu ochii in lacrimi dupa o cafea, reusesc sa ma trezesc mai bine.
In sfarsit, ajungem si in Durau, unde ne platim intrarea in parc si alegem traseul cu CR pe la Cascada Duruitoarea, si mai departe pana la Dochia. Vremea nu parea prea buna cu noi, cer de toamna, plumburiu, mai mai sa curga. Intram pe traseu, si intre timp ajungem 2 familii de “iubitori ai naturii in wk”. Multe impresii din partea celor ce-si spun capii familiilor, ba ca ar vrea sa-i ajutam sa mearga, ba sa le dam betele de trekking. In fine, oarecum mergem impreuna pana in Poiana Viezuri, unde le explicam ca dupa ce se vor intoarce de la cascada, sa mearga pe la cabana Fantanele pe TG, e pacat daca tot faci o iesire… sa nu incluzi cat mai mult traseu. Plecam mai departe si in curand ajungem la cascada. Un moment de respiro, fotografii… deja credeam ca “urmaritorii” nostri au renuntat. Ne-am inselat, in primul moment au venit un grup de liceeni intr-o mica excursie si apoi “prietenii” nostri. Ne salutam reciproc si urcam spre platou, lasand in urma tipetele adolescentilor, actele lor de vitejie in a se urca pe nustiu care bolovan si completa iresponsabilitate a profesorilor insotitori. Nu stiam atunci ca asta va fi… inceputul.
Cum spuneam, ne departam incet si sigur de agitatia lumeasca, simtim padurea, muntele, tot mai mult. Chiar daca era ceata, culorile de toamna ne incanta ochii. Undeva aproape de iesirea din padure, langa o banca, un scurt popas intr-o liniste deplina. Doamne, ce fericire! Iesiti pe platou, in apropiere de Piatra Lacrimata, muntele tine cu noi si incepe sa ne arate fata lui primitoare, prima ce iese dintre nori fiind Toaca. Superb!
Ajungem si la Dochia. De fapt ajung ultimul, am ramas cat mai in urma sa ma bucur de ceea ce vad. Cand sa intram, Ionut ne avertizase: “e dezastru inauntru! multa lume, pustani cu clasele, si profesori insotitori inconstienti (cum aveam sa constat mai tarziu). Intram, stam la o masa, la un momentdat un grup imens pleaca. Ehe… era prea frumos sa fie adevarat. De fapt au plecat cei ce nu aveau cazare . Grupul meu se hotaraste sa se duca la Camera Patrata din Ceahlau, eu mai lenes aleg sa raman in sala de mese, ramasesera cativa oameni de munte… ce erau si ei in trecere.
Spre seara, dupa ce partenerii de tura revin, locul celor multi si inconstienti este luat de cateva grupuri ce sunt iubitori de munte. Surprinzator, se canta la chitara, se spun glume, o atmosfera de vis, cum nu am vazut pana acum la Dochia. Dar, ce e frumos, dureaza putin. Vine o dobitoaca de profesoara… “stiti copii vor sa faca o discoteca”. Ne uitam mirati de tupeul tampit. Ii zic frumos, Doamna, o educatie montana nu se face cu discoteci, ci aici cu noi, la cantece de munte, la povestirile celor ce strabat si alti munti… Dar nu, se pare ca am vorbit la pereti (cred ca si peretii intelegeau mai bine). Altii, mai glumeti, au zis ca da, sunt de acord sa se faca “discoteca” dar pe muzica noastra, pe muzica chitarii. E rau, e rau cand intr-o lume unde banul are un cuvant de spus, nu ai sanse de castig. V-ati prins, “tanti profa” s-a plans la cabanier si ce a urmat, va inchipuiti voi. Si noi, ca am luat rucsacii si am plecat in camping. Mai are rost sa spun ca se auzea Guitza tocmai din corturi? sau ca ieseau copchii astia si zbierau ca disperatii? Nu sunt violent, am zis… da-i la deaq, si ne-am vazut de ale noastre, mai ales ca in camping mai era un cuplu din Bacau si am socializat si cu ei pe tema asta si altele.
Dupa un somn dulce, unde din cand in cand mai scoteam capul afara sa privesc cum luna plina iese si reintra printre nori, cum lumina se juca frumos… vine si ziua de duminica, 4 oct. Parca inainte de a pleca in tura Ionut imi zicea ca e tura de relaxare. Ok, atunci somn cat cuprinde . Dupa ce ne saturam, ne strangem echipamentul si luam masa in cabana. Facem planuri pe unde sa ne retragem spre casa. Cum vremea e superba in aceasta zi, soare si mult cer albastru, ramane in picioare ruta pe BR pana in poiana de sub ocolasul mare, urmand ca coborarea sa o facem pe Jgheabul Armenilor. Se mai lipesc de noi un alt cuplu ce urcasera cu o zi inainte prin Lutu Rosu (PA+BA) si desi ei intentionau sa coboare pe unde au venit, i-am convins sa faca traseul pe BR prin poiana maicilor. Mergem impreuna pana in poiana de sub ocolas, ei continua pe BR si noi incepem sa coboram pe Armeni. Se vede treaba ca am ratat intrarea cea buna, sau la un momentdat am deviat aiurea si ne-am trezit pe o brana fara posibilitatea de a mai cobora. Cum coarda nu aveam la noi, am hotarat sa ne intoarcem, nu e asa de placut sa cobori cu rucsaci mari in spate. Ne reluam si noi traseul pe BR. Desi bantuisem c-am 2 ore pe jgheabul Armenilor, i-am ajuns pe cei doi de care ne despartisem undeva imediat dupa ce am traversat paraul Maicilor. Impreuna ajungem la Izvorul Muntelui, iar de aici fiecare la destinatia finala.
—
A inceput o noua saptamana, libera de data aceasta. Aveam de gand sa plec in Fagaras, dar nu prea am gasit parteneri. Cei locali, fie nu au avut liber asa cum am avut eu, fie “e prea departe si…”. Am incercat si cu altii din alte zone ale tarii, dar se pare ca momentul nu a fost unul bun. Dupa doua tentative de a pleca singur pe munte (parca ceva ma retinea in Iasi) ma suna Claudiu.
“- Salut, ce faci? nu ai plecat nicaieri? Titus face o iesire in Ceahlau pe ceva trasee nemarcate. Se pleaca in seara asta, maine prin Ceahlau si seara fiecare la casa lui. Vii?
-DA!” Apoi… cum sa ratez o iesire cu Titus? Multe vad, multe invat! Cum eram prin oras, ajung imediat acasa si consult meteorologul de pe net. Vremea pentru a doua zi, joi, era dementiala! Deci… pe cai ca se filmeaza.
Facem echipa, eu cu Claudiu plecam cu trenul pana in Pascani, de acolo ne preea Titus, si mai departe dupa cum aveam sa aflam, in Piatra Neamt merge si Paul cu noi. Mai frumos nici ca se poate!
Plecam pe la 16 si ceva din Iasi, nu mai conteaza ca am gresit trenul si ne-am suit in altul… sau ca am iesit la ocazie sa ajungem la timp in Pascani… important e ca ieseam pe munte. Din Iasi si pana in Piatra Neamt a tot plouat. Abia in apropiere de Girov s-a mai oprit ploaia si am vazut (si captat foto) un apus de o rara frumusete. Cand ajungem (pe intuneric) in Izvorul Muntelui ploaia e demult oprita, apar stelele, semn ca vremea e exact cum a fost prezisa. Ne echipam si plecam. Punct Albastru urmat de Banda Albastra, pana la Rachitis. De aici am intrat in padure, cautand un loc bun de nani nani, dar si cu priveliste buna spre rasaritul de dimineata. Am avut parte de o noapte dementiala: fara vant, senin, puzderie de stele, luna plina (in descrestere usoara), aer curat, si somn pe masura. Dimineata ne-am trezit sa vedem cum rasare soarele, ce nu a intarziat sa se ridice de sub marea de nori ce acoperea Izvorul Muntelui, lacul de acumulare si imprejurimile. Fenomenal! De la culori timizi de rosu, incet incet se trece la galben. Zada incepe sa straluceasca, parca copacii erau poleiti cu aur! Ne facem “curaj” si parasim locul de odihna, si incepem “explorarea” zonelor mai putin cunoscute ale Ceahlaului. Intram pe Brana Acelor Caprei, tinta noastra fiind Acele Caprei. Locuri de o rara frumusete, intr-o lumina de vis. Nu ratam nici o polita, cat de mica ar fi ea, privelistea deasupra abruptului fiind de neimaginat. Sub noi, un covor multicolor. Ceahlaul in haine de toamna ne imbata simturile vizuale. Pur si simplu ne bucuram ca niste copii. Incet, incet, ne revenim la cele normale, si continuam traseul pe poteci de animale pe langa pereti inalti, mangaiem copacii de aur si ciudatele forme de conglomerat ale peretilor.
Ajungem si la Acele Caprei. Sub noi, Fundul Ghedeonului se asterne la picioarele noastre. Undeva deasupra Pietrei Late din Ghedeon inca se mai vede luna. Suntem scaldati de razele calde ale soarelui. E bine si frumos, ma pun jos si cad in visare. Viata in sine, e si complexa dar si simpla. E ciudat cum noi oamenii, in marea majoritate a timpului preferam sa alegem varianta complexa. In fine, ma trezesc la realitate. Cum inca mai e timp, decidem sa urcam putin spre Cremenis pentru a vedea Acele Caprei si de sus. Fara cuvinte. Nu ma mai satur de privit, nu ma mai satur sa-mi relaxez urechile cu linistea padurii…
Totusi, avem un dusman. E Timpul. Nu ne lasa prea mult in visare si dupa o palma zdravana ne readuce cu picioarele pe pamant. Avem totusi de coborat spre Fundul Ghedeonului, si de acolo spre Izv. Muntelui. Coboram pe un jgheab, iar de acolo pe o brana pe sub Acele Caprei, traseul nostru incheindu-se la crucea lui Paul. Iar ne luam la harta cu Timpul, si cum am mai castigat ceva timp pretios, mergem pana la Zaruri, bucati imense de piatra ce inchid “traficul” pe jgheabul Ursilor. Natura ne ofera si privelistea unui tap ce fluiera nelinistit spre noi. Nu stie ca suntem pasnici, si ne bucuram ca l-am intalnit.
Inca o batalie cu Timpul, de data aceasta pierduta de noi. E momentul cand ne retragem la masina. Luam cu noi amintiri, imagini… Avem sufletul incarcat, cum se zice in popor, putem muri impacati Inca o tura fenomenala se termina, muntele tot acolo ramane, iar atunci cand va voi sa ne primeasca, o va face cu placere. Astazi ne-a primit si ne-a aratat o parte din tainele lui. Suntem bucurosi.
Fotografii din tura, pe site, in curand. Pana atunci, imagini puteti vedea in filmuletul “Un Altfel de Ceahlau” , film disponibil in sectiunea video – http://senty.ro/munte/video/video-ceahlau.html
