Pasi in doi – 2008 Ucigasul si Suhardul Mic- Cheile Bicazului Hasmas iunie 2008

Nu as fi vrut sa incep totul in aceasta viteza . As fi vrut sa mai stau un pic si sa-mi aduc aminte de poienile Ucigasului sau de apa de gheata a Cupasului, de izvorul din padure sau de florile din poienile de sub Suhard.

De fiecare data cand ajung la munte traiesc iluzia ca timpul se scurge prea repede din clepsidra si ca nu savurez indeajuns clipa. De aceea vreau sa-l opresc.

Insa vesnicia mai face si cadouri si-l opreste chiar ea fara ca noi sa realizam acest lucru.

Si deodata ne trezim la realitate:

Sau mai bine zis cu femeia sau respectiv cu barbatul pe munte unul langa celalalt.

Inceputul, mailuri, weather undergorund, afara tuna cu galeata, mergem , mergem, sotul cu soata, copii acasa. Nu de alta ,dar meritam si noi un weekend in doi(prietenii casatoriti si cu copii stiu foarte bine de ce). Si in ultima tura prichindeii ne facusera deja capul calendar, cand ajungem , cand ajungem? Mai avem un pic si ajungem, iar picul asta dura cam vreo 2 -3 ore.

Destinatie: Chei sau Ceahlau?Dupa discutii indelungate pe mailurila servici hotarare: Definitiv Chei sau vom vedea pe drum. Dusi copii la bunici (traiasca bunicii) si pe cai (putere). Vremea ? Ploase cu o zi inainte dar ne-a ajutat Dumnezeu si ne-a dat soare si nori pufosi. Si uneori si cer senin.

Sambata ajungem in Cheile Bicazului pe la 12 la amiaza (dupa multe semne de intrebare daca sa mergem la Dochia sau nu? Urasc sa stau la cabana Dochia sambata seara unde numai parte de liniste nu aveam, mai era posibilitatea cu cortul dar am renuntat), ne cazam .

Cam asa era peisajul de la casuta unde stateam

Imbucam ceva si hai la drum.

Traseu, drumul forestier Bicăjel pe lângă pârtia de schi.. şaua Piatra Roşie, la Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul -Bicajel- Ucigasul. Stop agitatie

Cateva poze inainte de traseu.

Verde, . Totul verde. Cerul? Albastru. Galagia se termina si timpul se opreste undeva acolo sus, in fruntea impadurita a batranului Ucigas. Urcam linistiti spre Ucigasul (Gylkos). Am mai facut traseul asta cu cativa ani in urma dar pornind din lacul Rosu. Acum o pornim din Saua Piatra Rosie, de la biserica ortodoxa Sfantul Ioan Botezatorul, un pic invers, pe traseul marcat cu triunghi rosu.

Greu la deal, dar incet incet ne recapatam antrenamentul, sotul simte rasuflarea sotiei in ceafa pe la orele 13 trecute fix. Rucsacul il duce barbatul, harta o duce femeia. Plouase un pic zilele trecute, poate chiar cu o noapte in urma.Simteam un pic de noroi la picioare. Urcam vreo 20 de minute si ajungem la poiana mult asteptata. Stam si admiram maretiile Creatorului. Flori, iarba pana dupa glezne spre genunchi,muste de vita de alea rele care ne sug sangele si o gramada de insecte, dar cu toate gizele astea care ne necajesc zicem ca am ajuns in Rai.

Florile astea te farmeca , te subjuga, nu mai ai cuvinte si iti vine sa stai acolo o vesnicie, o eternitate in care simti dragostea chiar langa tine.

 

Cararea foarte putin batatorita, mai mergem si prin iarba , mai intram si in zone cu vegetatie pana la genunchi.

Urcam , urcam si ne intoarcem sa vedem Cheile Sugaului si in zare MariaSa Ceahlaul, care se lasa asteptat sa iasa din nori. Uite cum facem, hai un pic sa salutam Ucigasul si toata lumea de munti din zona , sura din vale, mergem un pic pe creasta impadurita a killerosului si apoi ne intoarcem ca de, poate se va indura si Toaca si OcolasuMare si gardul Stanilelor sa ne salute si sa iasa dintre nori.

Dupa vreo 10 minute de popas , ne intoarcem spre Ceahlau si ne salutam cu aceeasi emotie care ne insoteste la fiecare intalnire.

Suim si coboram. Intram intr-o alta poiana unde dam si de tarcul cu izvor racoros. Vremea tine cu noi, suntem singurii oameni la ora aia pe un munte atat de frumos. Strasnic ne bucuram cand intram in padure si ne racorim la umbra brazilor. Incet incet coboram de pe Ucigasul si ajungem in poiana lui.

Traseul este marcat cu triunghi rosu dar in poieni deseori nu se mai vede nici marcaj si nici carare. Ne-am documentat cand am plecat de casa , avem harta cu noi si ne descurcam. Si mai ales multa grija la coborat printre mici grohotisuri si ajungem la locul unde poteca se desparte, intr-o parte spre Valea Oii ,cu punct albastru dublu,intr-o parte spre Lacul Rosu,cu punct albastru simplu.Fiind vreo 4 dupa amiaza (nici nu stim cand a trecut timpul, mergem spre Valea Oii, nu de alta dar sa mai vedem cateva locuri frumoase.).

O poiana minunata ,feerie.

Ne intoarcem sub Ucigas , trecem pe langa sure, ne odihnim oleaca si poposim in minunatii.

si ajungem la Lacu Rosu.

Cazerea avem spre Bicajel, mancam bine si hai la casuta. Dupa un episod un pic neplacut cu un vecin din seria taraf tv in pustiul codrilor am plecat un pic tristi spre Piatra Maria si apoi spre Bicajel.

Apus de soare si un mic curcubeu pe varfuri. Parca era o punte spre cer.

Ne-a trecut supararea si ne-am dus la culcare, indiferenti fata de vecin dar coplesiti de nenumaratele (re)intalniri cu cele statornice, cu florile, cu iarba, cu stancile, cu poienile, cu copacii, cu pasunile, cu fanetele.

In schimb dimineata liniste; am deschis fereastra la ora 7 si norii deja coborasera pe vale, hai nevasta, hai barbate, rucsacul in spinare si hai pe Suhardul Mic.

Urcam linistit pe traseul de pe Suhardul mic, munte opus Ucigasului, probabil ca Suhardul Mic si cu Ucigasul au fost candva buni prieteni da ce sa-i faci se mai despart si ei, fiecare la casa lui). Urmarim traseul marcat cu triunghi albastru, lasand in urma hotelul Iasicon (inca in renovare).

Ajungem de sub Suhardul mic si vedem drumul care urca pe Suhardul Mare si culmea la cata iarba era nu am mai nimerit cararea spre varful Celui Mic. Noroc de sotie (ce s-ar mai face barbatul fara sotie of,of,of) , ca tot ea a indreptat mersul, asa incat in loc sa ne ducem spre Cupas,ne-am alaturat semnului triunghi albastru ce ne-a adus pe traseu. Instinct de femeie.

Urcam repede si iata-ne sus. Cald,liniste, si Bucurie. Bucuria de a fi cu voi muntilor. Ne scoatem bocancii si ciorapii si ii stoarcem dupa ce i-am udat in poiana cu flori si roua. Ce bune ar fi fost niste parazapezi pentru a ne feri de roua. Poate a fost mai bine sa ne aducem aminte de legatura noastra cu pamantul si cu muntele, desculti.

Cum stateam noi ca voda la soare, iata ca un zgomot de avion ne tulbura zona. Sub noi nu era un avion, ci ditamai elicopterul utilitar ce venea dinspre Gheorghieni si se ducea spre Piatra Neamt sau de ce nu spre Iasi.

Dupa tandaleala, hai sus si sa mergem un pic pe creasta Suhardului. Visam odata era sa fiu deasupra Gradinii Zanelor si iata ca ocazia aceasta nu am ratat-o . Am gasit o carare prin padure deasa si apoi am ajuns pe creasta. Instinct de barbat.In spatele nostru o vietate maronie de marime a unei caprioare a zbughit in padure. Cu un pic de curaj am strabatut un mic traseu de creasta cu intrari scurte in padure acolo unde nu se mai putea merge pe buza prapastiei, carare pe traseu nemarcat. Frumuseti de nedescris. Soseaua se unduia ca un sarpe pe langa Peretele Postei.

 

 

Am iesit de pe Suhard si am coborat in poiana de sub el si apoi ne-am intors spre Cupas , trecand paraul cu acelasi nume (rece, rece,rece) si ajungand in Mini canioanele cupasuluisi apoi la iesirea la soseaua dinspre lacul Rosu, aflata la 1.5 km de statiune.

Kyurtus colacs si La revedere Tainelor.Acasa spre Iasi cu o oprire si in Bicazul ArdeleanTelec mai precis, unde am gasit doua bisericute , una cu hramul Sf Dimitru de pe la 1692 (cu o pictura naiva deosebita) si una intr-o curte, mica si frumoasa.

Un ultim popas l-am facut la Scaricica, in drumul spre Bisericani, la 10 km de Piatra Neamt, comuna Viisoara. Imi era dor de insula si de maretia privelistei.Ultima data cand am fost pe aici era seara si am avut ocazia sa ascult tulnice (acum vreo 15-16 ani) . Era doar insula, acum vad ca au invadat-o de tot (scenariu mirotic “de Lost”).

Cu multumiri Celui de Sus, noi cei doi soti am incheiat tura fericiti de timpul oprit in mod divin sau scurs poate prea rapid in fata puritatii! Si asta dintr-un singur motiv, acela ca pasii nostri au fost in doi!