Intalnirea de iarna 2016
Asociatia de Turism Montan “Hai pe Munte” Iasi va invita sa participati la “Intalnirea de iarna”, actiune traditionala ajunsa la editia cu numarul VII. Avand ca principal obiectiv socializarea participantilor si promovarea turismului montan, anul acesta tura se va desfasura in perioada 26-28 februarie, la cabana Negoiu, in masivul Fagaras.
Cazarea se va face in camere cu 2, 4, 6 si 10 locuri, cu sobe de teracota in limita a 60 locuri. Pretul este de 30 lei / patul / noapte , iar un sac de dormit prinde bine celor cu pretentii sau frigurosi. Dupa finalizarea inscrierilor vom face alocarea pe camere, in limita posibilitatilor. Vom putea manca si la cabana, dar puteti sa va aduceti si de acasa, costurile estimate pentru mic dejun si cina se ridica la aproximativ 45 lei persoana pe zi.
Transportul se va face pe ruta Iasi – Roman – Bacau – Onesti – Targu Secuiesc – Brasov – Fagaras – Porumbacul de Sus si retur cu autocarul. Daca conditiile permit, apelam un transport local pentru ultimii 10-12 km de forestier: Porumbacul de Sus – cariera/hidrocentrala, estimam undeva la 10lei/cursa/persoana. Costul exact al transportului cu autocarul va fi comunicat ulterior, dar il presupunem la 100 lei /pers.
Un program orientativ ar fi urmatorul:
Ziua I – vineri : plecam din Iasi, cu autocarul dimineata la 5:00 din Parcarea Golia(B-dul Independetei) si ajungem dupa un traseu de 9-10 ore ajungem in Porumbacul de Sus. De aici mergem cu transport locale, daca drumul este dezapezit pentru 10-12km, pana la cariera/hidrocentrala. Urmeaza un urcus de 2 ore pana la cabana Negoiu, pe TA.
Ziua II – sambata, in functie de conditiile meteo, starea zapezii, dar si de echipa se pot face urmatoarele trasee:
– vf. Negoiu pe traseul TA pana in saua Cleopatra, apoi BR pana pe varf
– vf. Serbota, pe BA pe Muchia Serbotei
– cascada Saratii, pe TA
– cascada Serbota,
Seara va fi una culturala, cu cantece la chitara, surprize.
Ziua III – duminica: dupa micul dejun, coboram la hidrocentrala, autobuz si drum spre Iasi.
Conditii de participare:
– participantii trebuie sa aiba o stare buna de sanatate si experienta montana;
– participantii trebuie sa aiba ca minim de echipament : rucsac 20-30 l, bocanci de iarna , parazapezi, pantaloni impermeabili, manusi groase, polar, geaca impermeabila, caciula groasa, sosete groase, cagula, bete cu rozete mari, lanterna frontala (cu baterii de rezerva). Pentru temerarii bine pregatiti, ce se gandesc la varfurile din creasta principala, va rugam sa nu uitati de echipamentul tehnic: coltari si piolet minim.
Se poate lua de acasa mancare si dulciuri,ceai in termos, pentru drumul cu autocarul si pentru traseele descrise.
Inscrierile pentru participarea la tura se fac pe grupul de discutii, completand in tabelul de AICI un rand nou in care sa se mentioneze nume si prenume, numar de telefon. Pana pe 12 februarie se fac inscrieri, iar confirmarea inscrierii se face dupa achitarea unui avans de 100 lei. Dupa depasirea numarului de locuri, daca e cazul, cei care doresc vor putea inlocui o persoana inscrisa deja dar care se retrage. Va rugam sa faceti inscrierile in mod responsabil, numai daca sunteti siguri ca puteti participa!
In caz de coduri meteo foarte serioase (portocalii sau rosii), pe zona respectiva, ne rezervam dreptul de a amana/anula tura.
Pe grupul de discutii de pe yahoo vom discuta despre eventualele probleme ce pot aparea si costurile de transport.
Lucian Chelaru, Florin Vestale
Asociatia de turism montan Hai pe Munte! Iasi