La drum de Sfanta Maria Mica – Din Rotunda pana in Borsa – Muntii Rodnei 2008

Avertisment: acest jurnal contine o calatorie intre prieteni in luna august, anul de gratie 2008. Acest jurnal este scris pentru voi, prietenii mei! Si nu contine coltunasi!

Gandul bun vine de undeva de sus, din inaltimile Cerului vazut sau nevazut, coboara lin si ne lumineaza mintile impovarate de umbre, de griji sau stress, de greseli sau de caderi, si tot acest gand nu se opreste numai in minte. Se arunca ca o mica cascada in ascunzisurile fiintei noastre, si se opreste arzand in inima. Acolo isi gaseste locul, acolo isi gaseste odihna dupa ce intregul izvor venit de sus, trece prin minte si ajunge in odihna fiintei noastre.

Gandul bun l-a adus aici Adrian. La acest gand ne-am inaripat alaturi de Adrian si Sebi, Petrica, Claudiu, Bogdan si Daniela, toti din Iasi si Viorel din Piatra Neamt la un drum in muntii Rodnei.

Adrian a venit initial cu propunerea sa mergem in Retezat dar pentru trei zile cu tot cu dus intors cu masina din Iasi pana in Ohaba de sub Munte plus o parte din Retezat era destul de obositor pentru noi, luand in considerare peste 20 de ore de mers cu masina dus intors. Asa ca nu ne-am batut prea mult capul, ne-am facut planul si am ales destinatia unui masiv muntos mult mai apropiat si mai putin cunoscut pentru multi dintre noi si anume Muntii Rodnei.

Si tocmai de Sfanta Maria mica ne pornim vineri dis de dimineata.Viorel venise de cu seara la mine acasa tocmai din orasul de sub Cozla, Pietricica, Bahrin, Cernegura si Batca Doamnei si sporovaisem ca doi prieteni care ne cunosteam de peste 30 de ani la un pahar de vin alb sec de Bucium savurand un peste gatit de sotia mea. Cu ocazia asta am aflat si noutatile de prin Piatra Neamt, mai ales ca Viorel era tatic de mai bine de5 luni.

A doua zi, cum nici nu mijise soarele de vara, am pornit toti a doua zi pe la 5 cu microbuzul pus la bataie de Adriandin Iasi ca sa ajungem pe la ora 10 in Carlibaba, suportand pana acolo portiunea rea de drum aflata in reparatie dintre Gura Humorului si Iacobeni. Cu o zi inainte vorbisem la telefon cu parintele Alois din Calibaba sa ne ajute sane duca cu micrbozul nostru pana in Rotunda si apoi sa ia el microbuzul si apoi duminica sa ne recupereze din Borsa.

Poposim in Carlibaba si tragem masina la curtea bisericii catolice din centrul satului, acolo unde trebuia sa-l gasim pe parintele Alois, cu care vorbisem la telefon. Parintele Alois statea in bisericuta frumoasa si cred ca isi facea breviarul sau orele de rugaciune (rugaciuni care se citesc la anumite ore). O parte din noi sunt catolici, o parte ortodocsi, dar ce mai conteaza, toti ne-am simtit minunat in micuta biserica din Carlibaba si in compania gazdei noastre, parintele Alois. Parintele ne-a intrebat daca vrem sa ramanem la liturghie si noi am consimtit bucurosi, nu de alta dar eram crestini si era bine sa pornim la drum cu Sfanta Maria in sufeletele noastre.

Parintele ne-a poftit in casa si ne-a pus la dispozitie toata casa pentru cateva ore, scuzandu-se fiindca ca avea program de spovezi, cat si prima impartasanie la 6 sau 7 copilasi din sat. Noi in timpul asta ne-am spalat, am mancat si apoi am participat si la bucuria comunitatii din Carlibaba unde ne-am simtit minunat alaturi mai ales de acei mici ingerasi. La sfarsit, asa cum se cade la acea mare sabatoare, Adormirea Maicii Domnului, ne-am rugat si pentru calatoria noastra si pentru familiile noastre dragi. Si tot ca la o mare sarbatoare copilasii din sat au pregatit din banutii lor o mica masa de multumire si de bucurie pentru acea zi minunata din viata lor. Ne-am retras un pic si am stat deoparte ca sa nu stricam ca niste straini ingrati sarbatoarea lor, dar si ca sa nu ii stingherim sau sa ne simtim stingheriti.

Parintele Alois a primit de la un satean o sticla de afinata pe care ne-a dat-o cu destinatie precisa: “luati ca s-o aveti pe pe a doua zi dimineata”. S-a schimbat repede intr-un tricou si o pereche de pantaloni scurti si s-a suit imediat in masina. Eu cam mustaceam cu sticla de afinata care imi cam facea cu ochiul si n-am mai asteptat pana a doua zi dimineata si am deschis-o cu aprobarea colegilor. Parintele care statea in fata pe locul din dreapta numai deodata se intoarce si ne dojeneste:

“Mai, dar voi ce ati facut? Eu v-am zis sa o aveti pe maine dimineata ! “

“Parinte, arata asa de bine, incat era pacat… sa o lasam pe mine dimineata.”

Ajunsi in pasul Rotunda, aproape de vechea cazemata l-am rugat pe parinte sa mearga oleaca cu noi asa de dragul plimbarii. Tare i-ar mai fi placut parintelui si tare ne-ar mai fi placut si noua sa ne insoteasca in excursia noastra de doua zile jumatate, dar ce sa-i faci, sunt multe treburi la o parohie in Bucovina, si ce parohie, veche de mai bine de o suta de ani.

Parintele totusi de pofta a mers vreo 10 minute cu noi pe traseu, pana la prima vedere a varfurilor Rosu si Ineut. De bucria drumetii a carat si un rucssac in spinare.

I-am multumit parintelui Alois pentru toata bunovointa lui si am stabilit cu el cum sa ne auzim la telefon duminica ca sa vina din Carlibaba sa ne preia din Borsa.

Suntem la inceputul traseului si simtim ca va fi frumos mai ales ca inceputul spunem noi ca a fost unul bun, plecam pe munte cu Dumnezeu si cu Sfanta Maria. Urcam pe traseul si lasam in stanga si in spate Pasul Rotunda si tot ce duce spre Poiana Zanelor si spre Sant si ne indreptam spre lacurile Lala Mica si Ineu.

O luam usor cam pe la ora 2 si vremea e splendida, poate un pic cam cald.

Inca nu ne detasam de oras si cand gasim un semnal dam telefon la cei dragi sa-i asiguram ca totul este bine si frumos. In fata Varful Rosu si Ineutu, cu al lor frate Ineul ne invita sa ne apropiem.

Urcam, taiem dealul si urmarim descrierile din cartea Muntii Rodnei Ghidul nostru de Emilian Iliescu ce ne ajuta foarte mult in urcusul nostru. O masina ne ajunge din urma si ne tulbura linistea. Amaraciunea ca se poate ajunge si aci cu masina se schimba atunci cand dam de familiile de cai, salbatici si liberi ce pasteau sub cerul albastru, in pajistea muntelui.

Mai poposim din cand in cand si mai bem si apa, iar altii sunt fericiti cand sunt impreuna. Toti incepem sa simtim fericirea apropierii de munte. Pana iarna trecuta ajunsem aici dar nu aveam nici echipament, nici timp sa mergem mai departe. Si aici in zona dadusem de resturi de proiectile din cel de-al doilea razbel mondial, prin branduse de primavara.

Lasand in urma amintirea unei pajisti plina de branduse si proiectile desprinsa parca dintr-un film semnat Serghei Bondarciuk dam de culmile Prelucilor si mergem hidratati sub soarele arzator, prea arzator. Molidul izolat din cartea amintita nu-l mai intalnim dar noi ne continuam clar drumul spre Lala Mare, luand apa din ultimul izvor intalnit in cale.

Dupa vreo 2 ore de mers ne intalnim cu un grup cu o masina cu un om sau nene de la ocolul sivic care ne spune binevoitor ce ne asteapta, ne roaga sa nu campam la Lala Mare si sa campam la Lala mica, sfatuindu-ne ca sunt controale de la rangerii din parc.

Ajungem la punctul unde incepem sa vedem Valea Lalei spre Gura lalei si brazii ni se par Perfecti. Timp de o pauza. De o vorba. De o apa din izvorul din urma.

Alegem sa mergem pe Lala mare si urmam cararea cu jnepenis si cu multe blocuri de cuart, infinit de multe; totusi ne place zona ca si orice alt loc nou suntem de fiecare data incantati de perspectivele noi. Jnepeni, bolovani si urcus. Placerea noastra, domnilor. Placerea noastra, doamna.

Iata ca e aproape 6 seara si facem un pic inconjurul Lalei mari, timp in care gasim doi oameni de munte cu inca o jumatate de om care poposeau langa lac. Ce sa-i faci aveau pile si stateau acolo cu cortul.

Admiram nesatui Lala Mare, timp de odihna si relaxare vizuala

Cercetam zona si ne uitam cu nesat cum s-a format acest tau. Stam si ne intrebam unde o fi si Lala mica. Nu asteptam mult raspunsul, mai ales ca seara se apropia si burta ne necajea. Urcam mai sus la Lala mica si ne intalnim cu doi ardeleni mucaliti, fiecare cu cortul lui.

Ne dam buna seara si ne conversam o tara. Noaptea campam la Lala mica cu Ineul in spate inghiontindu-ne si cu Ineutul zambind pana –n valea Lalei.

Adi, cu Petrica cu Bogdan si cu Daniela dorm toti patru in iglu-ul lor. Eu dorm cu Sebi in cortul triunghiular, din ala de Indian cu doua bete cu tepuse infipte in fata si in spate, Viorel alege sa doarma afara in sacul lui de dormit sub clar de luna langa o mica policioara langa lac. Alegerea lui a fost una nimerita pentru cerul instelat, eu l-am otarat, nevrand sa-l las, dar se pare ca el a avut dreptate: un cer cum nu ati mai putut vedea si temperature normale pentru o Sfanta Marie Micala Lala Mica.

Dimineata pe la 7 dam desteptarea, iar ardelenii nostri erau deja plecati,. Viorel ne-a spus ca s-au trezit pe la 5 si-au plecat. Daca ei plecasera pe la 5, ziceam in gandul meu ca pe seara erau pe Pietrosu. Mi-a parut rau ca nu am stat mai mult de vorba cu ei, erau oameni de-ai nostri, de munte, dar cine stie poate vom mai avea ocazia sa stau de vorba cu ei.

Petrica si cu Adrian prind devreme razele mangaietoare ale soarelui care aparea tainic din Gura Lalei in capatul lumii. In capatul lumii noastre.

Dupa un mic dejun copios, cu ceai si cafea facuta la primul meu primus, ne-am strans corturile si haideti la drum. Sambata aveam propus sa mergem macar pana in Saua Gargalau, eu vroiam in Saua Galatiului, dar eram visator. Cum o vrea Dumnezeu ca nu grabeste nimeni!

Urcam spre Ineu, mai dam de niste omuleti care campasera aproape de sa si pe care ii amarasera vantul totata noaptea si nerebdatori ajungem in saua dinspre Inaut si vedem in capat varful Rosu.

Incepem sa vedem lumea de sus si de o parte si de alta, si intr-un sfarsit ajungem la baza Ineului. Vizibilitate maxima spre toata creasta Rodnei.

Decidem sa urcam pe Ineut, Daniela ramane in vale cu rucsacii, a fost alegerea ei. Cred ca a urcat si Bogdan, dar noi eram preafermecati cu ceea ce se vedea si cu dorinta de ajunge la picioarele Crucii de pe Ineu.

Crucea de pe Ineu mi- a adus aminte de vorbele mosilor nostri: Nihil Sine Deo. Intr-adevar nimic fara Dumnezeu, totul era cu Dumnezeu, acolo sus si parca in imensitatea aceea, cu Lala mica sub noi, cu Ineutul si cu Varful Rosu de-a dreapta si cu minunata creasta a Rodnei si cu Maramuresul si Nasaudul simteam parca mai mult rugaciunile Sfintei Mariei, atat de aproape de cer, 2280m.

La 40 de metri mai mic de Pietrosul Rodnei. In admiratia si emotia mea vizibila hartile mele cu harti au inceput sa zboare, laolalta cu descrierile. De data asta Adrian le-a prins cu eforturi mari ce mi-au dat emotii. Coboram si o luam pe creasta. Chiar aproape de vf Ineu zaresc o punga de gunoi rasturnata, intr-un intrand aproape de varf.

Rusine, dar de undeva acel gand de “cele bune sa se adune, cele rele sa se spele” ma urmareste si acum cand scriu aceste randuri. In rest nu am gasit gunoi pe portiunea de creasta din Rodnei. Curat era si la locurile de campare.

Ne simtim ca pe Marele zid Chinezesc si dupa ce trecem de mica baraca de pe Ineu, o luam in sir Indian, pe culmea Ineu Tomnatec spre Varful Omului spre Saua Gargalau. Pret de jumatate de zi ne ostenim picioarele, umerii si mintea.Si sticlele din rucsac.

Coboram Ineul si nu ne mai dam dusi de dorul lui: ne intoarcem la 5 minute sa ne mai uitam la el. Pare din ce in ce mai mare, oare chiar acolo am fost ?

Coboram in Tarnita lui Putredu, vedem multe tauri de o parte si de alta, vedem in urma si petice de zapada sub soarele dogoritor.

Lasam varful Cisia in dreapta si mergem in saua Cisia incepand un lung urcus spre varful Omului. Dam de niste parapete de piatra care nu sunt chiar atat de dificile pe cat pareau de sus. Portiunea mai dificila ne face sa aruncam bagajele un pic in fata.

In drum spre ne intalnim din cand in cand cu un grup rasfirat de cehi si de cehoaice, foarte solidani, bine facuti, fara urme de burta sau slana ca la unii dintre noi.Intru in vorba cu ei si ii intreb de unde vin? Romula? Si cate ori ati facut? Ore? Zile, poate. Vreo 5 zile. Dormisera sub varful Omului si erau foarte incantati de ceea ce vedeau. Isi dadeau cu strugurel pe buze si ne spuneau ca sunt dornici de asa locuri salbatice? In Tatra nu gasiti asemenea locuri? Ba da, dar acolo e foarte greu de mers cu cortul, de aceea preferau Romania. Ne-am despartit cu zambetul pe buze, cu urarea-mi “Atunci sa ne vedem cu bine in Tatra“.

Numai bine ca scapam de cehi ca pe la Vf.Omului ne intalnim cu 4 nemtoaice, fetiscane tinerele, singurele, singurele, ce umbleau leaora prin muntii nostri? De unde sunteti si unde mergeti? Din Germania? Mai fetelor, da voi nu aveti munti acolo, zic eu in gandul meu. Si singurele, singurele?, adaug eu cu amabilitate, fara nici o conotatie de agatat cu undita pe traseul asta fara strop de apa. Da, e foarte frumos, lumea e amabila, peisajul execlent, ne place, e foarte frumos si salbatic. Atunci sanatate! Sau Aufwiederhoren!

Numai ca ne despartim de ele ca dinspre Gargalau apare fugind un francez cu un bat in mana. Probabil ca mergea dupa nemetoaice, uite ce bine este in Comunitatea Europeana, schimburi culturale, mai exersam si noi engleza si franceza. Oare romani cand vom intalni?

Ajungem pana la urma pe Gargalau cu reteta pauzele lungi si dese, cheia marilor succese. Apa ni se cam terminase, eu eram insetat, si Bistrita Aurie se vedea frumos de jos. Era deja ora 5 seara si onoram Gargalaul.

De aici izvoraste Bistrita. De aici izvorasc legendele.

Ne era sete, apa era mai putin, Petrica mi-a dat o sticla de apa, dar eram nesatul. Sebi si cu mine zicem sa coboram direct Gargalaul pana la Bistrita Aurie, dar era cam riscant pentru gleznele noastre un pic obosite.Tot tragem cu ochiul la Ineu.

Pe drum vedem o baltoaca oleaca cam neagra pentru baut. La coborare in Saua Gargalaului ne intalnim in sfarsit cu doi romani de-ai nostri din Baia Mare, care vroiau sa ajunga in seara aceea la Lala Mica. Drept sa va spun, ne-o mai venit inima la loc, nu de alta dar credeam ca ma aflu in alta tara. De la ora 5 pana la 10 seara aveau timp. Ca aveau compasul mare, nu ca bosorogii care plangeau dupa o sticla de apa.

In sfarsit ajungem in sa, si coboram pana la locul de campare, acolo unde este si un izvor. Dupa ce ne invingem setea, dam nas in nas cu vecinii nostri de cort de aseara. Ajunsesera ei mai devreme. Ii intreb daca mai merg a doua zi pana pe Pietrosu si imi spun ca nu stiu, incearca sa ajunga pe Puzdrele.

Noi ne luam ramas bun si mergem la Bistrita Aurie. Obositi ne regrupam sau ne facem veacul timp de o jumtate de ora organizandu-ne sau admirand Bistrita Aurie sau iezerul Bistritei cum i se mai spune.

Din pacate acolo pana la Iezerul bistritei lumea ajunge foate trepede din cauza unui drum relative lejer pentru masinile cu garda inalta sau pentru 4 ori 4. Ne-am trezit cu un iesean cu doua fete in tricou si in adidasi si blugi dulci ca ghebana si erau foarte incantati ca au ajuns acolo. Noi nu.

Acolo la Bistrita Aurie campam pe la 7 seara si pregatim la primus chinuit o supa. Unele supe au mers bine, da ultima supa fost prea de tot. Nu a iesit. Batea si vantul, primusul din bazar. O idee geniala m-a facut sa pun iahnie de fasole cocoloase si sa amestec cu apa. A iesit perfect. Era oribila. Noroc ca ploaia a inceput.

Cu mancarea noastra in traista, paziti de umbra Gargalului, am intrat in cort. Respectand formula de cazare cu o seara inainte, ceilalti prieteni au mutat cortul dupa Bistrita Aurie mai la vale dupa ce vantul reuseise sa-l doboare. Noi victoriosi din cortul Indian, in spatele Iezerului, sub Gargalau, le faceam in ciuda celorlalti ca avem un cort superrezistent, pana cand …, pana cand s-a rupt un bat din structura de rezistenta a casutei noastre

Solutia? Am petrecut prestand toata noaptea la bara. Am folosit cu succes batul de trekking proptindu-l ca sa reziste si sa sustina cortul. Dimineata avem dureri de la faptul ca mana si umarul meu au stat incolaciti in jurul batului.

Am fost treziti de un zgomot de atv. Si ce daca, am bagat capul in perna si da-i inainte la aghioase. Dimineata butelia mea de la primus se terminase la prima cafea si hai sa o schimbam. Numai ca am schimbat-o si pe fierbinte si direct in tevusca nedesuruband nimic. Plug N play. Numai ca plug and play m-a facut sa admir o miniracheta ce tasnea de colo colo pe iarba de langa lacul Bistritei Aurii. Eu crucisatorul potemkin dupa rachet. Intr-un final s-a terminat si filmul. Ce sa-i faci daca nu am avut instructiuni de folosire. Apoi pret de 10 minute ne intrebam de ce era gheata pe butelia ramasa…

Am plecat pe la ora 9 spre Borsa statiune pe o ceata deasa ce urca dinspre Borsa cu mare graba. Si ploua, ba se opreste , ba ploua.

Ne-am oprit la la Cascada Cailor si am readmirat frumusetea si lungimea ei.

Am incercat sa-i incurajam pe oamenii care coborau de la telescaun sa faca o plimbare pe jos pana in Borsa dar nu aam avut succes. In Borsa statiune nu mai calcasem de vreo 10 ani si am fost uimit de cat se construise. Si de cat se taiase din padure. Si am fost uimiti si de alte detalii.

Cand mergeam spre o terasa opreste o masina langa mine si aud: a treia oara cine da de baut? Era ardeleanul nostru mucalit care se ducea sa-si recuperase colegul ce urcase pe Puzdrele.

Apoi dupa ce ne-am ospatat cu o ciorba dorita am plecat la fel cu mult ajutor de la prietenul nostru, parintele Alois. De Sfanta Marie Mica am urcat un grup de prieteni pe muntii Rodnei.

Multumim Sfanta Marie pentru ocrotirea ta!

Multumim Doamne pentru gandul cel bun!