Pantofar la tura de iarna a HPM (februarie, Giumalau)

             Dupa lupte seculare in care Aurica s-a chinuit sa ma puna in miscare,  pe mine un pantofar (“de plastic”) si dupa multe starturi ratate de mine la mustata, ei bine iata-ma’s in microbuz in drum spre Giumalau, impreuna cu o gasca faina de impatimiti ai muntelui. Dupa un inceput timid cu ajutorul de rigoare nepretuit al celor 40 de grade reintram in normal, decartam  cateva bancuri si voia buna e la ea acasa.

           Gasca este eterogena la capitolu’ varsta dar omogena in traire.

           Toti sunt animati de acelasi impuls de a urca sus cat mai sus calauziti de o dorinta care altora li se pare fie nebuneala fie banalitate. Eu n-am mai fost demult pe munte, pe Giumalau mai fusesem in mileniul trecut intr-o vara si bineinteles cu o masina pana la cabana.  Baietii spun ca traseul e lejer, poate pentru ei, iar la categoria avansati nu ma plictisesc datorita lui Robert  pantofar avansat. Facem popas la cabana Zugreni, nu mai tin minte de ce am intrat acolo (in ultimu’ timp cam uit, cred ca ma duc pe vangalau – vorba aia: Ce pastile iei fratele meu? Niste pastile pentru memorie, da am uitat cum se numesc…), da stiu ca nu am poposit prea mult (ca si la intoarcere, cand am vrut sa sorbim una de burta, da’ tanti uitase ca avea rezervat si prin urmare ne invitase degeaba….halal soro, scoala de te culca!!!). Ajungem la capatul calatoriei, se debarcheaza si se completeaza echipamentul.

             Un ageamiu ca mine bineinteles ca nu are ce-i trebuie. Ma lipesc la niste jambiere impermeabile de la Florin, basca se asortau  benga cu polarul galben. Daca e sa fiu ultimu’, barem sa fiu giugiuc. Betele mele aflu cu stupoare ca sunt prea mici eu crezusem ca nu e bine sa fie prea mari, ma gandeam cum o sa-mi ajute urcarea semeata la un unghi abrupt care cocheteaza cu 90⁰. Visarea nu tine prea mult, realitatea ma trage de maneca in fine hai sa ma pornesc, ca pana m-am frichinit  deja am ramas in urma. Bag carbuni si, uimire…ma deplasez. Drumul forestier se dezvaluie timid printre brazi mergand la brat cu paraiasul care salta intr-un picior cand de-a dreapta cand de-a stanga. Peisajul e mirobolant, mult alb incremenit si tulburat doar de verdele peren si vertical, pe care radacinile l-au smuls pamantului si l-au impins catre mai sus inspre cer

            Cei nascuti mai spre prezent  au luat-o inainte si cum vantul bate din fata se simte miros de tinerete.Popas. Daaa, in sfarsit ceai plus vin egal bun. Rucsacul n-are mai mult de 45 (de livre) dar probabil ca in zona asta g-eul e mai mare (g-eul ala cu greutate nu ala cu punct!.) Spre surprinderea mea nu ma doare ghebu’. O fi adeva’ca daca stai drept nu te doare in spate!!!! Aerul e tare si izbeste in nari freamat pur. Daca ozonul ar avea culori l-ar gelozi pana si curcubeul. Mergem pret de o cugetare si padurea incepe a ne parasi.Omatul se adanceste, pamantul sta mai jos acum, inaintarea e mai grea, dar vreo cativa parca zboara pe zapada. Nu mai e mult si ajungem la cabana. Am facut aproape doua ore.

             Ne cazam rapid. La noi in odaie miroase a cald, l-am gasit pe Lucian grijindu-se de foc. Executam ritualul de reintalnire (spritz plus sec), rabatam bagajele, schimbam ce e ud pe noi si urcam pana la Cruce. Zapada e mare la baza, dar ii vine mintea la cap inspre varf, ne aburcam si in 40 de min ajungem la 1856 m. Sus vantul bate isteric, de parca n-ar fi avut in viata lui atata spatiu. E foarte frumos aici sus si daca eu ma simt minunat pe un varf astfel de mic, oare cum s-or simti altii pe un varf astfel de mare? Spre seara lumina curge in amurg si cand se stinge lumina, se aprinde intunericul iar zapada  se desfata in irizatii de ivoriu peste care curge sovaind lumina despletita a lunii. Cabana se ghiceste dupa silueta umbrei. Ajunsi jos mergem la intalnire, la cenaclu, baietii e toti alineati conform tabelului. Totul e organizat, paharul in dreapta (care bea), gagica in stanga (care are), si apoi restul (care este). Cei din camera noastra pornim cu a cincea de pe loc (inca nu bagam‚ R’ de la racheta) da bagam „V” de la vin, ii depasim pe dreapta si ii dovedim. Atmosfera se incinge, lampasele se aprind, se umbla la cultura prin intermediul dosarelor versuriante ale lui Aurica se canta din ce in ce mai bine, mai organizat, Madrigalul sa mai taie din nas ca noi 40 de oameni cantam pe 50 de voci, asa sa se stie. Caldura sufleteasca se deplaseaza spectral catre apogeu. Carpe diem, carpe diem…

            Sa traim clipa, e unica in felul sau si mai e si efemera, un epsilon oricat de mic intr-o ecuatie oricat de mare…O ecuatie fara parametri, plina de necunoscute si in  care singura limita daca exita vreuna tinde  iremediabil spre infinit. Am avut rabdare sa traim in trecutul creat de vreo 10 miliarde de ani, dar cu siguranta nu vom avea rabdare sa murim  in viitorul necuprins. Traim deci intens secunda, cantam, ne simtim bine. Nu stiu cum sunt altii, dar mie unul la chestii de astea de emulatie colectiva mi se face pielea maciuca de gaina….S-a terminat si vinul, daca ar lua baietii astia prezentul la tranta, sa calce cu toata greutatea sufletului lor pe mizeria din jur, si mai ales sa se incinga in CAMASILE ALBE, un milion de entitati intr-una, marsaluind catre cuibul de viespii…. Caci numai cautand spre viitorul din trecut vom afla prezentul de maine…Ne (mai) trebuie un Capitan…. Cate putin alb dinspre fiecare adunat laolalta face diferenta intre a fi si a exista… Noaptea se evapora usor, motoarele merg la ralanti, nu mai stiu cam cat e ceasul, ies afara sa privesc cerul „in parc nu era nimeni. Nici femei, nici copii nici pensionari. Bicicleta era galbena si era rezemata de o banca. De ghidon era agatata o plasa. Lipsea o pedala, pedala din stanga” ….ce caut eu in viata mea, dar instant n-am mai putut statea jumate-n MA jumate-n TA…..Ajung in pat, ma intind, si cert este ca cineva se joaca cu cabana. Il iert (de data asta). Gasesc resursele necesare pentru al repera acustic pe Ramiro care misuna. Dom’le, are baiatu’ asta o energie, nici cand se odihneste nu sta…Se misca, deci exista…

             Dimineata.  Ziua de azi o ia din loc de unde ramasese cea de ieri. Baietii o pornesc  in sus spre Cruce, cativa o porneste in  jos cu schiurile si toata lumea ajunge acolo unde si-a propus, unii incropesc  un iglu adevarat, ce mai …activitate. Eu pe varf nu mai merg, ma strange capul, cineva mi-a schimbat caciula aseara si mi-a dat-o pe a’ mica…

           Merg cei mai tineri si mai nelinistiti (tineri in simtiri, caci mai sunt printre ei si tineri mai in varsta). Toata lumea se intoarce. Si Mihai. Se aduna gasca din nou, se mananca la gamela, fara fite si fasoane, neaos, cu multa ceapa. Ne pregatim de plecare. De baut nu prea mai e, cineva scoate o sticla de la naftalina, o sticla care nu are prea multe sanse de a supravietui. Pornim. Coborarea ar fi un fleac daca m-ar asculta piciorutele; dar nu, febra sa strecurat pe nesimtite…     Dar nu-i nimic, asta e….Vanare de vant

         Text: Catalin Radeanu