Uituc în Ceahlău (I) – Colţarul

Uituc în Ceahlău (I) – Colţarul

Acest jurnal cuprinde şi descrierea unor trasee nemarcate pe timp de iarnă.

Începutul e greu şi revenirea de unde am plecat e şi mai grea. Nu pot să spun că am pierdut ceva important, poate este pe moment important sau pe următoarele luni dar regăsirea e de fiecare dată alta şi aceeaşi. Când mă cheamă simt că trebuie să mă duc. Iar fiecare scăpare sau pierdere este de fapt o chemare la reîntoarcere.

Într-o sâmbătă din martie am tras o dusă şi o venită pe Ceahlău.
Îmi plac dusele şi venitele, te mai scot din ritm. Nu mai fusesem cam demultişor prin Ceahlău, tot “într-o dusă şi o vinita” de octombrie când am gustat din culorile toamnei din Piatră Sura.
De data asta a fost ceva adhoc, iar pentru că frecvenţa cu care mergeam pe munte în ultimul timp scăzuse, am zis cu dezlegarea de cuviinţă de la soţie că aş putea să salut o zi Ceahlăul.
Planul meu era să stau o zi şi anume sâmbătă, duminică având pe lângă treburi familiale şi un lucru intim de duminică pe care încerc să-l respect împreună cu familia mea.

Participanţi de data sta în ordinea numerelor de pe tricou de la stânga la dreapta, în poartă stanii din Poiană Maicilor:

Bogdan, Adrian, Gabi, Florin, Dimi, Cristi şi subsemnatul.

foto: Adrian Lazar

Plecăm din Iaşi pe la şase. Dar stai, că încă nu plecăm.
Uit casca pentru un coleg de tură aşa că hai înapoi, ajungem şi iau şi rachetele la sugestia lui Florin, na hai să le iau.
Ajunşi trei Doamne în Izvor pe la 9 şi pe la 9.50 suntem toţi pe traseul banda albastră spre Poiana Maicilor. Azi vom merge pe Turnul lui Budu şi apoi vom vedea.

La ora 10.40 eram în Poiană, nu înainte de o cercetare a stratului de zăpadă de lângă Pârâul Maicilor.
Ne întâlnim cu un domn în dreptul fostei stani şi stăm oleacă de vorbă despre stana, cu ceva mulţumiri de rigoare pentru un lucru de valoare făcut de dumnealui acolo.

Am scos schiţă de la doctorul Iacomi şi le-am arătat la ceilalţi colegi de tură abruptul şi domnul cu stana cu pricina ne-a auzit şi am văzut că ştie ceva denumiri pe de rost, ştia de Taur, de Umeri şi mi-a spus că Vanturisul (cel deasupra Clăilor) este de fapt vârful Ocolaşului Mic şi ca Vârful Ocolaşului Mic este de fapt Vanturisul.
Îmi pare rău că nu am stat mai mult de vorbă, Vestale asta tare mai era grăbit.
Apoi o luăm spre Turnul lui Budu, după ceva timpde umblat prin pădure şi după o sesiune de poze şi mâncare, dam de oleacă de zăpadă îngheţată, ne punem toţi colţarii şi începem drept urcuşul.

Ajungem sub Turnul lui Budu, iarba scosese capul, zăpada se topise iar majoritatea rămân acolo iar eu cu Florin şi cu Adi ne ducem să vedem care-i treaba cu grohotişul din stânga. Treaba era ca zăpada plecase spre alţi versanţi, iar grohotişul era tare frumos, un pic de gheaţă pe marginea din dreapta.

Ne hotărâm totuşi să ne întoarcem la grup şi să ocolim Turnul prin dreapta, fiind mai umbros şi prin pădure. Şi am avut dreptate că totuşi nu ne-am pus degeaba colţii în picioare. Urcăm şi zăpadă e din belşug, Florin sparge zăpadă, îl secondez iar mie gura îmi merge cam mult, lucru destul de enervant pentru coechipier. La un moment dat Florin îşi agăţă pantalonii de colţar şi îi rupe, îmi pare rău.

 

Ajungem la intersecţia cu traseul care vine din stânga, de sub grohotiş şi trecem de Trecătoarea Urşilor şi o ia prin pădure şi apoi iese din pădure. Acolo mai poposim pe nişte stânci, pe la un 2.30 şi o luăm spre Turnul lui Budu şi Ana şi Stanca să mai facem şi ceva mai alpin. Urcăm prin zonă unde a ars vara trecută vegetaţia şi e destul de fain acum.

 

Vedem şi Ocolaşul Mare şi Coloana Dorică, Stănilele şi vestită Piatra Sura, cu Batca Neagră deoparte şi cu Piatra Curmăturii în cealaltă.

 

Şi apoi coborâm unii mai cu târşă alţii mai veseli, ne întoarcem de unde am plecat. Mai prindem nişte stânci fotogenice şi dai bătaie până în poiana de sub Coloana Dorică, pe platou intermediar.

Acolo mâncăm şi cinstim de la Cristi citire un Sauvignon Blanc, o guriţă pentru fiecare, doar un căpăcel. E bun să ai aşa ceva în bibliotecă. O fost bine, nu o fost, pentru că un păhărel de vin de onoare poate face la oboseală cât o sticlă. Poate da.  Nu recomand acttiunea in sine, Sauvignon-ul, da

Cristi şi cu subsemnatul ne hotărâm să ne întoarcem în Iaşi, eu oricum mă întorceam dar trebuia să bag tare până în Durau ca să prind maxi taxi. Ceilalţi se îndreaptă spre cabană Dochia, unii la cort, alţii la cabană.
Noi doi am hotărât să coborâm pe jgheabul Armenilor, în jur de ora 4.20 4.30.
Înainte de a ne despărţi de prieteni, tragem o privire asupra refugiului de deasupra Pietrei Armenilor, din poiană de la Coloană Dorică şi-l găsim deschis cu oleacă de zăpadă înăuntru şi cu o uşă care trebuie împinsă bine. Acesta-i un lucru bun că era deschis, e prima oară când îl găsim deschis şi lucru fain era că l-am găsit şi curat înăuntru.

O luăm la vale şi ajung aproape de versantul mai abrupt dinspre Matura Vrăjitoarei la stânca care duce spre Vârful Ascuţit, am hotărât să o luăm mai înspre stânga. Fiind zăpadă mare ne-am pus rachetele dar la vale era tare greu, alunecam. Ne ţinea pe deasupra zăpezii dar săniuţa fuge. Aşa că scoate rachetele pune înapoi colţarii.

Până la intersecţia cu Poliţa lui Calistru şi respectiv Brâul de sus al Ocolaşului Mic cad o dată, mă duc 5 -10 m la vale dar mă opresc în piolet. Cristi e foarte încântat de jgheabul/hornul de lângă Matura Vrăjitoarei, hornul Armenilor sau cum s-o numi.

Nu credea că poate fi aşa hard în Ceahlău.

Încercam să coborâm mai mult prin stânga pentru că prin dreapta pe jgheabul de lângă perete, erau placi cu crusta nu prea prietenoase ce coborau din Hornul Armenilor.

Pe la 5.40 suntem sus pe poliţa lui Calistru şi acolo prindem culorile asfinţitului.

Apoi cu grijă coborâm uşor tot la intersecţie, fereastra aceea din stânca de pe jgheab era acoperită şi acolo trebuia grijă, o luăm pe firul jgheabului dar plin de doborâturi, plin e puţin spus.

Încercam să le ocolim dar unde era liber era mai abrupt.

Intenţia noastră a fost să coborâm pe jgheab la vale, o luăm uşor dar din păcate mă mai duc de vreo două ori la vale, erau locuri cu zăpadă foarte mare în care te afundai, erau locuri cu gheaţă şi crusta sau locuri cu foarte puţină zăpadă şi intră pioletul în pământul îngheţat.
Ultima căzătură mă propulsează 10 metri într-o doborâtura şi mă lovesc la tibie.
Eram şi obosit şi deja era semiîntuneric. Încep să mă enervez că nu merge treaba cum ar trebui să meargă.

Hotărâm să nu coborâm pe firul văii pe pârâul Maicilor datorită doborâturilor şi mari şi mici. O luăm în dreaptă spre Poiana Maicilor care încă se mai vedea în acel semiîntuneric, aprindem frontalele şi în 5 minute e noapte în toată regula. Traversăm încă un jgheab, mă mai împiedic de vreo două patru  ori de crengi şi Cristi se uită şi vedem că un colţar e lipsa, mi-a sărit din picior. Ce naiba să cauţi în plină noapte. Cu siguranţă mi-a sărit la impactul cu buşteanul, sau la ultimele împiedicări dar fiind zăpadă mărişoara acolo nu l-am văzut şi/sau simţit.
Atunci când am scos piciorul de sub buştean l-am scos greu într-o poziţie tare ciudată şi de sub nişte crengi care parcă mă ţineau în loc. Probabil că atunci l-am pierdut, dar fiind noapte nu mi-am dat seama imediat.

Nu l-am găsit, asta e să fim sănătoşi, poate fac o tură în recuperarea colţarului.
Mă enervez prea tare şi am o oboseală care vine de la creier, parcă sunt sfârşit. Ne luăm după nişte urme de capre negre care au mers în direcţia Poienii Maicilor, cu siguranţă la papat şi adăpat. Apropo de papat mai bag şi eu niscaiva cereale în mine şi îmi revin oleacă din lene.

Apoi urmăm direcţia spre poiană, destul de greu noaptea, cu foarte multe doborâturi şi copăcei deşi, maceta şi alte bucurii. Cristi cade cu piciorul într-o capcană a zăpezii destul de mari şi îşi sfâşie pantalonul tehnic cu colţarul. Mai aveam 20 de metri şi eram pe traseul marcat. Oboseala parcă a dispărut.
Pe la 19.40 eram pe traseul marcat şi la 20.35 în Izvorul Muntelui la maşină.

Învăţături:
– Graba strica treaba, am fost neatent şi pe jgheab şi la ieşirile spre Poiana Maicilor.
– Oboseala îşi spune cuvântul.
– E mai importantă sănătatea decât orice altceva din lume.
– Noaptea pe nemarcate cu doborâturi e nasol mai ales cu colţarii în picioare, trebuia la un moment dat să-i scot de tot.

Dar nu regret nimic mai ales că m-am simţit grozav în această tură alături de prieteni.

Aşa că hai înapoi în Ceahlău să caut colţarul. După vreo lună şi jumătate, zăpada e dusă, dar piticul de pe creier e prea mare, aşa că hopa sus în maxi taxi Iaşi Bicaz la 6.00, ajung în Bicaz la 8.30, la 9.15 sunt Izvorul Muntelui. E o zi frumoasă de primăvară dar temperaturile sunt cam de vară, de iulie, august. Sau poate de iunie? Ei dar ăsta sunt alte poveşti, pe care sper să vi le spun data viitoare.