„POHTA CE AM POHTIT“- NEGOIUL ȘI CUSTURA SĂRĂȚII

(Făgăraș, 22-28 iulie 2013)

De câțiva ani mă străduiesc să pun în aplicare planul unei ture în zona Negoiului Făgărașului, cel care mă nedreptățise cu ceva vreme în urmă când, vizitându-l, m-a întâmpinat cu o strașnică ninsoare la sfârșit de iulie învăluindu-mă în neguri ce mi-au răpit plăcerea străbaterii Custurii Sărății și mi-a creat senzația de vis urât în timp ce mă cățăram pe bolovanii de pe versantul vestic fără a vedea mult mai departe de vârfurile degetelor mâinii întinse.

Anul acesta, la îndemnul Antonellei căreia îi mărturisisem planul, m-am hotărât să-l pun în aplicare. Adică, stabilirea bazei în cabana Negoiu și scurte ieșiri  în împrejurimi având ca obiective principale Custura Sărății și vârful Negoiu, incluse fiecare în ture de câte o zi. Astfel, într-o zi urma să urcăm în Șaua Cleopatrei, să străbatem Custura Sărății, să coborâm în fundul Topologului, să urcăm pe firul izvorului Negoiului în Căldarea Pietroasă până în Șaua Cleopatrei și reîntoarcerea la cabana Negoiu. În altă zi, să urcăm din nou în Șaua Cleopatrei, apoi ascensiune pe Negoiul și în continuare către lacul Călțun prin Strunga Doamnei, cu întoarcerea către cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului. În zilele rămase vom străbate trasee în funcție de inspirația de moment.

Aflu de pe site-ul carpați.org  că în perioada ce mi-am propus să o petrec în Făgăraș A.M.C. organizează o acțiune de remarcare a traseelor din zonă, acțiune coordonată de mai vechea mea cunoștință, Florin Fratu. Gândul că voi petrece câteva zile în tovărășia unor carpatiști mă bucură foarte tare.

1. Luni

Optăm pentru intrarea în traseu  de la cabana Poiana Neamțului. Pentru aceasta plecăm de la Iași cu un microbuz ce face curse  la Deva trecând prin Roman-Bacău-Pasul Oituz-Făgăraș-Sibiu-Deva. Și astfel, punându-ne viețile în mâinile unui șofer care tot drumul și-a împărțit atenția conducerii între discuții interminabile la telefon, număratul banilor ce-i încasa pe bilete în stațiile unde urcau noi călători și punerea în ordine a unor documente de el știute. Ziua se desfășoară cu o vreme frumoasă lăsându-ne să vedem priveliști de pe valea Siretului, apoi de la Bacău să simțim efectele amețitoare date de serpentinele în cascadă ale șoselei (de parcă proiectantul acesteia s-ar fi lăsat inspirat de dâra vreunui pipi de bou) ce saltă peste Culmea Pietricicăi pentru a se lăsa apoi în Depresiunea Tazlăului. De la Onești urcăm pe firul Oituzului pe sub culmile Nemirei și Vrancei apoi, după ce facem un popas la Hanul Codreanu situat într-o frumoasă zonă (nu departe de Poiana Sărată) săltăm peste Pasul Oituz și trecem în Transilvania întipărindu-ne pe retină imagini din Munții Bodocului și Baraoltului în dreapta și incitantele țancuri ale Ciucașului ce împung cerul în stânga. Pe măsură ce înaintăm spre Brașov se înalță în față, ca la o întrecere parcă, piscurile Bucegilor, Postăvarului, și Pietrei Craiului.

De la Brașov săltăm puțin peste Perșani, urmăriți o vreme de Măgura Codlei, după care ne lăsăm în impresionanta Țară a Oltului. Și de aici, gata! Nu mai avem ochi decât pentru impresionantele piscuri ale Făgărașului ce zimțuiesc cerul, în stânga. Și iată-ne, doar puțin după amiază, debarcați la Avrig.

Prin amabilitatea unei doamne ce lucrează la mica patiserie de la intersecția cu drumul spre gară luăm legătura cu un om de treabă ce ne duce cu mașina, scutindu-ne de parcurgerea pe jos a celor 14 km. până la Poiana Neamțului.

Oscilăm între două variante: să rămânem peste noapte la Poiana Neamțului, iar mâine să parcurgem traseul până la cabana Negoiu trecând pe la cabana Bârcaciu sau să urcăm în seara asta la cabana Bârcaciu unde să înnoptăm, iar mâine să ne continuăm traseul. De la cel care ne duce cu mașina aflăm surprinzătoarea veste că în urmă cu câteva luni cabana Poiana Neamțului a ars, iar acum se reconstruiește.

Constat că porțiunea în care mai sunt camere pentru cazare e intactă dar la auzul prețului mă decid să fac efortul de a urca până la cabana Bârcaciu luând în piept cei 844 m. diferență de nivel, timpul necesar parcurgerii fiind de 2 ore și 20 minute. Dar cu greutatea bagajului și ritmul meu mai lent de înaintare timpul va fi ceva mai lung. Înaintăm câteva zeci de metri până la locul unde se desprinde forestierul ce urcă abrupt pe versantul drept al văii Comănesei. Aici facem un popas pentru a ne schimba ținuta și înlocui sandalele cu bocancii. Rezemat de capota mașinii, un tip se pare că așteaptă pe cineva. Nu după mult timp apar doi ciobani ducând, legați unul după altul ca înșirați pe ață, mai mulți măgăruși ce poartă pe samare sacii cu brânză. Primesc alţi saci (ce aflu că sunt plini cu sare) care sunt puși în locul brânzei dar doi măgari norocoși scapă de sarcină. Stăpânul lor, un om micuț, vioi și cu privirea ageră, rămas de tovarășul lui ce plecase cu încărcătura, descoperă butelia cu bere ce o cumpărasem de la Avrig pentru a-mi stinge oboseala diseară după ce-mi voi fi montat cortul, și ochii-i prind a sticli. Se apropie de noi și se oferă să ne ducă rucsacurile cu măgărușii lui. Noi refuzăm, el insistă și ne povestește cum, odată, niște străini au apelat la serviciile lui și ale măgărușilor răsplătindu-l la sfârșit cu toată băutura ce o purtau cu ei. Dacă aș ști că berea va fi împărțită tovărășește între cioban și supușii lui, în spinarea cărora ar pica tot greul, mai că aș bate palma cu el dar cum știu sigur că gândul meu este o utopie refuz, preferând să beau eu berea diseară după ce, frânt de oboseală, îmi voi fi instalat tabăra la Bârcaciu.

Totuși, dacă-i arde gâtlejul, îl sfătuiesc să coboare la cabană unde, poate, are șansa să-și potolească setea. Nu prea s-ar duce temându-se că în lipsa lui măgarii o vor lua de capul lor spre stână. Dar tot el, văzându-mă neînduplecat, decide să-l lege pe cel mai năzdrăvan fiind sigur că astfel celălalt va rămâne lângă tovarășul lui. Dar măgarul, încăpățânat ca un … catâr, se înrădăcinează cu toate cele patru copite și pas de-l mai urnește din loc pentru a-l duce mai aproape de un ciot unde să-l lege. Îmi solicită ajutorul și proptindu-ne ambii cu umerii de șoldurile măgarului ne străduim să-l urnim dar ți-ai găsit! Parcă are picioare de gumă care se întind cât ne opintim noi și revin în poziția inițială când slăbim presiunea pentru a ne muta pasul. Ciobanul se enervează dar eu nu-mi pot stăpâni hohotul de râs de ridicolul situației: doi oameni zdraveni nu suntem în stare să urnim o stârpitură de măgar măcar cu un centimetru … mai mare râsul! Până la urmă, ciobanul cel isteț găsește soluția: scoate din buzunar un capăt de frânghiuță, numai bun ca înnodându-l să prelungească frâul exact cât este necesar să priponească năstrușnicul patruped. Scăpat de ciobanul care se precipită în vale spre cabană reușim să ne schimbăm hainele și să fac o rezervă de apă de la izvorul ce se aude curgând în pădure.

Mai zăbovim o vreme până apare stăpânul măgarilor și-l lăsăm să plece, iar după ce considerăm că a luat destul avans ne lansăm și noi la drum.  Vremea frumoasă și aerul răcoros ne fac să suportăm mai ușor greutatea urcușului dar spre final numărul redus de ore de somn pe timpul nopții trecute și drumul parcurs de la Iași, chiar dacă cu mașina, își spun cuvântul astfel că ritmul înaintării scade și chiar dacă ajungem la Bârcaciu pe lumină totuși e mai târziu decât mă așteptam. Iau legătura cu recepția cabanei pentru a-mi anunța prezența apoi trec la montarea cortului în apropierea altuia aflat aici. Terminăm instalarea taberei la lumina frontalei, servim cina, privim o vreme feeria de lumini a localităților din Țara Oltului dintre care se remarcă cea a Sibiului care înroșește cerul, apoi plonjăm în lumea viselor.

 

2. Marți

Temperatura confortabilă ce se instalează în cort pe timpul nopţii mă determină să deschid la jumătate sacul de dormit; deci rămân surprins de răcoarea ce mă întâmpină când ies la lumina dimineţii dar mă bucur că dau nas în nas cu semne prevestitoare de vreme bună. Un sunet nedeslușit vine din pădurea de molid, sunet ce se amplifică pe măsură ce bulgărele de foc al soarelui se înalță pe cer. Este bâzâitul la unison al miliardelor de gâze în lupta lor pentru existență.

IMG_00

Urmează ritualul dimineții încheiat cu servirea cafelei și a micului dejun. Stăm de vorbă cu Petre, cabanierul, care ne dă informații despre traseele ce avem de gând să le facem în zona Negoiului, apoi începem strângerea taberei care, după cronometrarea lui Petre, durează ceva mai mult de două ore; asta pentru că ne mișcăm alene, fără grabă având în față o zi întreagă și cam două ore de mers. Mai suntem ținuți în loc și de necesitatea unor mici reparaţii apărute la echipamentul nostru.

În sfârșit, când soarele este le crucea amiezii, ne săltăm tarhaturile în spinare și prindem calea însemnată cu punct roșu propunându-ne să dublăm timpul de mers necesar străbaterii drumului până la cabana Negoiu pentru a putea admira în voie priveliștea oferită de splendoarea țancurilor făgărășene. Mergem o vreme pe curbă de nivel prin pădurea care ne ferește de vipia soarelui. Din când în când poteca se ondulează ocolind micile șuvoaie ale izvoarelor ce șopotesc strecurându-se printre pietre și buruieni în drumul lor către Valea Comănesei a cărei obârșie o ocolim într-un larg arc de cerc angajându-ne apoi în urcuș lin către nord spre Muchia Scărișoarei. Ajunși la cota maximă facem un popas printre rugi de afin vopsindu-ne buzele şi limba în albastru, ronțăind glucoză, curmale și bomboane după care, plini de energie, cotim spre nord, urmând poteca ce ține o vreme muchia. Pădurea prinde a se rări lăsând loc privirii către piscurile ce îmbrățișează Căldarea Avrigului. Coborâm lin apoi, îndreptându-ne spre nord către obârșia Porumbăcelului pe care o ocolim și iară prindem a sui domol sucindu-ne din nou cu fața la Transilvania, năzuind către spinarea muntelui Puha ce ne închide, frustrant, vederea spre Piciorul Șerbotei unde se află ținta călătoriei noastre, cabana Negoiu. După aproape trei ore de mers alene și pauze dese (cheia marilor succese) ajungem pe creasta Puhăi de unde ni se deschide o largă priveliște către Șerbota, Negoiu și mai departe.

Dincolo de valea adâncă a Șerbotei, pe piciorul de munte ce se lasă spre nord, apare imaginea cabanei Negoiu, loc de vremelnică reședință pe durata evadărilor noastre către obiectivele din zonă. În linie dreaptă cabana se află în vârful degetului arătător dar bănuiesc a fi destul drum de bătut până acolo pentru că văd poteca curbându-se din nou către nord ca să pătrundă în impresionantul circ glaciar din nordul Șerbotei. Ieșind din pădure coborâm, când mai lin, când mai abrupt, către valea Șerbotei având sub ochi imaginea impresionantă a crestelor din vestul Făgărașului către care, adeseori, ne îndreptăm privirile neglijând observarea locului unde să ne punem piciorul pentru următorul pas, lucru sancționat prompt printr-o călcătură mai de sus sau printr-o rădăcină ce ni se încâlcește printre picioarele a căror degete prind a protesta presate de bombeul bocancului.

You may also like...

Leave a Reply