Cutia cu amintiri – Bistritei, oct. 2008
Scriu aceste randuri, tarziu, poate prea tarziu si gandurile proaspete despre tura din Muntii Bistritei s-au sedimentat, ba chiar poate s-au sters aproape de tot. Oare? Oare o tura frumoasa sa se stearga? Nicidecum, ea ramane acolo inchisa in inima, in suflet.
Astazi m-am hotarat sa deschid aceasta cutie si sa extrag de acolo tura din Bistritei, mai ales ca urmeaza ca in foarte scurt timp sa reeditez acea tura… nu pe hartie ci pe teren.
Totul incepe cu piticii lui Ionutz… dupa tura din Calimani, i se pune pata omului de o tura in necunoscut, o tura in Muntii Bistritei. La sedintele ordinare de lucru facem lista care si cu cine mergem. Ca tacamul sa fie complet mai anuntam tura si pe carpati.org unde persoanele interesate de o tura exotica nu ezita sa vina cu noi.
Cautam informatii (mai mult Mihai s-a ocupat de asta), destul de putine, si ne pregatim de plecare.
In sfarsit se face ziua plecarii, vineri 17 oct seara. Ne imbarcam in acceleratul de Timisoara pana in Vatra Dornei. Ca si in tura din Calimani stiam prea bine traseul feroviar, speram sa nu mai avem “surprize surprize” cum avusem in respectiva tura. Din Iasi plecam Mihai, Alex, Elena, Radu, Liviu si subsemnatul… chiar cel ce propusese tura (ionutz) nu a putut veni. Din Pascani se alatura Dan. Drum fara probleme pana in Campulung Moldovenesc, cand vedem primii fulgi de nea, fulgi ce ne fac sa ne gandim la iarna deja. Ajungem cum ne asteptam in jurul orei unu si ceva in Vatra Dornei, si ne hotaram sa punem corturile langa partie de schi pana dimineata, asta dupa ce ne razgandim sa dormim in foisorul din parcul orasului (doar aveam ceva experienta cu foisorul din Gura Haitii – tura Calimani) din cauza unor petrecareti ce ne-au dat de gandit. Dimineata soseasc de la Bucuresti si restul echipei, Mihaela, Laura si Alex.
Dupa cunostintele de rigoare plecam cu autobuzul de 7.30 din Vatra pana la cabana Zugreni, aici fiind punctul de intrare in traseu, tot aici ne astepta si Adi din Piatra Neamt. La cabana o parte luam masa, si ne pregatim de intrarea in traseu. Traseul (marcaj BR) incepe din partea dreapta, imediat dupa ce treci podul spre cabana. Se merge pe langa raul Bistrita, prin padure apoi putin pe sub un perete stancos, ca in final sa se ajunga la un baraj, baraj ce trebuie traversat, iar de aici incepe urcusul destul de dificil in prima portiune, cel putin 30…50m. Unii dintre noi iau avans considerabil, altii pe la mijloc.. iar la urma fotografii ce nu vor sa scape nimic din ce poate prinde obiectivul camerelor. Urcand, ajungem pe front! Aici probabil s-au dat lupte reale (in urma tuburilor de carabina), dar adevarata lupta se da in natura, se da intre toamna si iarna. Jos inca mai este iarba verde, copacii au un colorit de frunze impresionat… iar pe masura ce tot urcam balanta luptei se inclina catre iarna, anotimp ce-si cere drepturile pentru cateva luni bune. Peisajul se schimba vazand cu ochii, de la verde la maron si de aici la alb. Crengile copacilor parca sunt imbracati intr-o mantie alb stralucitoare mai ales cand putinele raze de soare isi fac loc printre nori.
Ne continuam traseul prin padure si urcus sustinut pana cand intr-un final iesim din padure spre zona de creasta. Aici, in zona cheilor Zugreni, muntii Bistritei sunt cei mai spectaculosi, creasta este cea mai frumoasa. Cum dam de “lumina” nu ne mai saturam de admirat ce se vede jos: Bistrita, satele de pe cursul apei, vaile si culmile… iar in departare norii ne permit sa vedem Giumalaul si Raraul, Calimanii si undeva departe Rodnei.
Primul varf atins este Bogulinul. De fapt in prima faza am crezut ca am atins Pietrosul Bistritei (asta dupa ce pe varf e o cruce imensa si undeva pe jos e scris cu vopsea ca fiind vf Pietrosul Bistritei), dar altimetrele avute in dotare ne aduc cu picioarele pe pamant… vf. Pietrosul Bistritei fiind imediat dupa saua ce se deschide sub noi. Dupa “regruparea” de pe Bogulin plecam spre celalat varf, unde facem si o poza de grup. De pe Pietros traseul coboara pe o muchie… marcajul…. Dar sa spun si ceva despre marcaj…. ei bine, prin padure marcajul BR este ok, este vizibil si nu sunt probleme de orientare. Deasemenea iesind in gol alpin, pe creasta, la fel nu sunt probleme de orientare, marcajul exista si e bine vizibil…. asta pana pe pietrosul bistritei. De pe varf, cum ziceam.. se coboara pe o muchie, si tot cobori, dar undeva in dreapta este o sa unde trebuie sa ajungi. In acest punct marcajul indicator, sau marcajul cu BR dispare. Noi am tot mers pe muchie (vre-o 300m) pana cand am constatat cu stupoare ca din BR s-a facut BG, poteca cobora spre Bistrita. Stanga imprejur, si dupa cateva incercari nereusite de a gasi marcaj si poteca coboram fiecare pe unde vrea/apuca si ajungem in sa unde intr-o minuscula poienita ne regrupam. Cineva dintre noi “exploreaza” zona si gaseste si marcajul mult cautat. Fiind relaxati acum, ne ne bagam sa servim pranzul, e si timpul dupa vre-o 5 ore de mers.
Ne continuam traseul prin padure spre vf. Lespezi, un varf impadurit, un traseu dulce fara solicitare exagerata. Trecem printr-o poiana superba ce parca te indeamna sa ramai acolo, sa accepti si sa iubesti linistea padurii, sa ai in fata ochilor numai culmi impadurite… o viata din rai. Un scurt popas pentru odihna si/sau sedinte foto si coboram spre o a doua poiana, mult mai mare si cu sursa de apa (este si o stana acolo). Aici o parte am vrea sa ramanem peste noapte, altii ca ar fi bine sa mergem mai departe. Castig au cei din urma, asa ca continuam. “Je” continua… dar in necunoscut; nu stiam pana unde trebuie sa mergem, ideea e ca vom merge si unde gasim o poiana, vom inopta acolo. Pe aici marcajele sunt rare si sterse din cauza timpului, trebuie sa ai ochi de vultur sa le gasesti repede. Exista un moment de deruta atunci cand la o intersectie de trasee nu prea mai stiam in ce directie sa mergem, in final, busola si “harta” (o harta ce seamana mai mult a schita) ne scot din impas. De fapt, dupa acea stana, traseul merge o portiune pe un drum forestier apoi urca incet prin padure. Dupa ce ajungem pe o portiune mai inalta fie am deviat putin stanga si am intrat intr-o zona cu multi copaci cazuti (deci marcaj lipsa), fie traseul chiar pe acolo era, dar intersectia cu celalat traseu (CG mi se pare) numai intersectie de trasee nu e, ci de fapt pentru o scurta portiune acele trasee merg impreuna, ceea ce noi nu am stiut, si nici pe harta nu e trecut asta. Nu avem ce sa mai cerem mai mult de la o harta destul de veche si slaba, si un traseu la fel de vechi si slab marcat. Cu putin inainte de a ajunge pe vf Lespezi gasim o poiana mare si faina unde ne hotaram sa campam.
Pregatirile specifice de campare, instalarea corturilor, pregatirea mesei si a vinului fiert, vin fiert mult apreciat de cei ce nu prea obisnuiesc “pe munte” cu asa ceva. Cei drept nici noi nu suntem consumatori de alcool pe munte in timpul deplasarilor, dar seara, dupa ce am terminat treburile “pe langa casa” o cana cu vin fiert merge la inima. Dupa ce terminam licorile ce dau caldura in trup si suflet, ne bagam la somn. Noaptea trece fara probleme, o noapte cu un cer senin si o luna plina exceptional de frumoasa… dar o noapte friguroasa … 5 grade cu minus.
Dimineata, duminica 19 oct. Dupa frigul din timpul noptii, panza corturilor era tabla, iar altii mai cu simt artistic au inceput sa-si exercite talentele ascunse. Odata cu primele raze de soare si opera dispare, iar grupul prinde viata si mai mult. Urmeaza sa ne continuam traseul. Depasim vf Lespezi (de fapt o culme molcoma si impadurita, suntem in coborare usoara prin poienite frumoase cu stani sau cu fanare. La o astfel de poiana ne oprim pt o sedinta foto si sa admiram in departare Rodnei inzapeziti. Mai departe mergem pe forestier, un drum ce taf-urile au lasat santuri adanci mai mult de jumatate de metru adancime.
Se face amiaza si in saua muntelui Bidei ne gandim ca noi cei din Moldova sa ne retragem spre Cozanesti si sa prindem trenul/autobuzul spre casa, sa nu fim nevoiti sa asteptam multe ore prin Vatra Dornei in asteptarea trenului de 1 noaptea. Dupa ce le explicam si celor din Bucuresti noile noastre planuri, trupa se desparte: Alex, Mihaela si Laura continua traseul pe vf. Busuiocului, vf Sarului, iar de acolo pe la manastirea Piatra Taieturii si terminand la Panaci. Noi ceilalti am coborat pe CA pana in Cozanesti si Dorna Arini unde am prins autobuz spre Vatra Dornei. Adi stiind ca are un autobuz spre Piatra Neamt a accelerat putin si cu noroc a prins si el autobuzul in cealalta directie. Noi ajunsi in Vatra Dornei, trecem pe la gara sa ne luam locuri (bilete deja aveam), iar de aici in viteza sa ne delectam papilele gustative cu o pizza si ceva bere la “Lordinu”. Si “popasul” acesta a fost c-am scurt.. vine trenul si pana la orele 22 suntem pasageri feroviari. In Iasi fiecare isi vede de directia lui, totusi fiind duminica eu, Mihai si Radu avand acelasi traseu un timp, facem o mica escala la “Lord” ( fost locul de “sedinte”) pentru ceva bere – pizza – bere, apoi tura se incheie definitiv pentru toti.
O tura reusita in munti extraordinar de frumosi si curati, noi prieteni castigati, o tura ce se repeta acum pe 1 mai 2009.
