Amintiri din white out! (Suhard, nov. 2008)

Intr-un moment de liniste, un moment ambiental placut, ascultand muzica de munte, deschid din nou cutia cu amintiri… de data aceasta din Muntii Suhard.
Nu mai fusesem niciodata in Suhard. De trecut prin zona am mai trecut (tura prin Rodnei, sau prin apropiere de Vatra Dornei), dar efectiv in suhard nu am ajuns. Cu toate ca tot mai citisem si alte articole/ture despre acesti munti, eram in cumpana: sa merg.. sa nu merg. Nehotarare totala pana la 2 zile de ziua plecarii. Pana la urma ma hotaras ca vin si eu in tura, asa ca….
Vineri 21 nov. 2008 ne adunam cei din Iasi (Catalin, Ionutz, Tudor, Ionut, Vlad, Mihai si subsemnatul) bucurosi ca plecam iar “aiurea” mai ales ca se anuntase cod portocaliu prin zonele montane din tara. Nu stiu, parca avem o atractie pentru culori si coduri. Plecare obisnuita cu acceleratul de 20.20 si ca de obicei ajungem la 1 noaptea in Vatra Dornei unde deja Iuliu (din Bistrita) ne asteapta.

Se mai intregeste “trupa” si dupa ce Ionutz, Tudor si Vlad se hotaras sa ramana la “odihna” in gara (printre localnicii bruneti ai garii) noi ceilalti ne ducem la hotelul de langa partia de schi… punem corturile si somn de voie. Desi stiam din timp ca vremea se va schimba, primii fulgi i-am zarit undeva prin Campulung Moldovenesc, iar aici in Vatra deja se pusese un stratulet pana dimineata.
Sambata 22 nov. Ne facem bagajul si la gara! Doar trebuia sa ne reintregim componenta grupului cu cei din Bucuresti (Laura ce mai fusese cu noi in Bistritei, Cristina si Razvan), Gabriel din P. Neamt, iar din Cluj au venit Radu, Alina, Adi si Geta. Baietii din Vatra Dornei (Adi si Bendix) deja erau in pasul Rotunda. Tragem linia finala si la numaratoare suntem 15 ce trebuie sa urcam intr-un microbuz cu 8 locuri + rucsacii incarcati ca pentru o tura de iarna. Pana la urma o parte hotarasc sa mearga in Rotunda cu un taxi, ceilalti ingramadindune ca sardelele in masina. In final, undeva pe la ora 10 suntem cu totii in fata cabanei (pensiune mai mult) din Rotunda, punct de plecare pe traseu.

17 oameni gata de plecare, dar zapada din ce in ce mai mare, ninsoarea care nu se mai opreste si vizibilitatea tot mai scazuta ne pune semne de intrebare daca vom reusi ce ne-am propus: o tura din pasul Rotunda pana in Vatra Dornei, toate acestea in 2 zile. In aceste conditii, plus altele necunoscute noua, Cristina renunta si se intoarce, noi ceilalti ne punem in miscare. Pornesc primul, drumul prin padure e ok, nu se pune problema pierderii traseului 😀 doar zapada e asa.. pana la genunchi.

Datele problemei se schimba odata cu iesirea din padure unde ne ia in primire viscolul si vizibilitatea ce tinde spre zero. Odata cu iesirea din padure, pt mine e o zona noua, si cum nu am mai fost pe acolo, las pe altcineva sa fie conducator de coloana. Urcam o mica panta, iar in coborare trecem pe langa o prima stana; la vre-o 300m exista o alta stana ce n-am vazut-0 acum, aveam sa ajungem la ea a doua zi la intoarcere. Trecem peste mai multe culmi, vizibilitate tot mai redusa iar dupa ce depasim o portiune din traseu ce merge prin padure, iesim iar pe un platou unde vizibilitatea scade “vazand cu ochii”. Grupul destul de numeros incepe sa se rasfire iar la un momentdat ma opresc sa-i astept si pe ultimii (baietii cu tigarile) si strig din rasputeri sa ma auda cei mai din fata. In fine creem un lant cat sa ne putem vedea intre noi, iar pana ce sa vina si cei din urma hotarasc sa-mi pun cagula. Dupa lupte crancene date la mine in rucsac, reusesc sa-mi gasesc cagula, exact la timp cat sa-mi mai simt si eu degetele la maini. Surpriza cea mare a fost sa gasesc gheata intre spatele meu si rucsac: propria transpiratie ce iesea din jacheta inghetase intre spate si centura de la rucsac! Dupa regrupare, mai urcam inca o colina, iar la coborare trecem pe la o stana pentru ceva rehidratare si o pauza mai lunga.

Cu “sufletul” mai cald, si pentru ca unii dintre noi nu aveau un echipament prea grozav, se supune la vot daca sa continuam pana spre saua Diecilor sau sa ramanem in stana peste noapte. Masina de vot functioneaza mai bine ca in parlament, si odata adoptata HG (hotararea de grup) de a ramane la stana ne pregatim de campare.

La multi dintre noi le revine si zambetul de fatza, mai ales ca spre seara vremea da semne de ameliorare. Crescuse si vizibilitatea,

iar seara chiar aparuse si ceva stele. Cina cea de taina fiind servita, o parte (ce cu siguranta nu prea mai aveau loc in stana)

monteaza corturile langa stana. In acea noapte am avut -8 grade in stana (seara) iar spre dimineata erau undeva la minus 11. Mai norocosi au fost cei din corturi.

Duminica 23 nov. Primul care se trezise si iesise pe afara, ne anunta cu zabetul pe buze ca “suntem pe drumul cel bun”… de intoarcere. Vremea, desi parea ca-si revine, acum era si mai urata. Vizibilitate zero. Iar o sedinta de guvern, scurta unde se ia decizia de intoarcere in pasul Rotunda. Pe asa vreme nu aveam timp sa ajungem pana duminica seara in Vatra Dornei (cu toate ca unii dintre noi mai prevazatori si-au luat liber si ziua de luni), plus ca e si riscant sa pleci aiurea pe o vreme unde nu vezi nimic.
Fara prea multa graba in noi, ne pregatim de plecare.

Daca din pas si pana la stana am mers ieri c-am 3.. 4 ore , consideram ca este timp suficient si pentru intoarcere. Teoretic asa e, dar in practica ne-am lovit de un white-out de toata frumusetea, combinat cu un viscol numai bun sa-ti bage in ochi toate acele de zapada. Frumos. Se da startul pe drumul de intoarcere care evident nu mai era de gasit; cu o zi inainte vedeam cum propriele urme sunt acoperite de zapada in cateva minute, la o zi distanta nici nu speram sa gasim propria ruta de intoarcere. Plecati de la stana, in sir indian, mergand cu capul mai mult in pamant ca oile,

facem o greseala de a urca si devia totodata c-am mult spre dreapta, ajunsi pe paltoul unde ieri abia ne vedeam,

azi ne-am trezit “inconjurati de necunoscut”. Pana si cei ce cunosteau zona destul de bine, pierdusera simtul orientarii. Se apeleaza la harta si busola, dar fara puncte de reper e greu sa-ti dai seama unde esti si incotro sa te indrepti.

In majoritatea timpului, cap de coloana si spargator de urme au fost baietii din Vatra Dornei – Bendix si Adi. Hotaram sa mergem tot spre dreapta, deja simtim ca coboram, iar primii 3 din fata sirului ajung pe o placa de vant, intra pana la brau in zapada si simt (si aud) cum zapada paraie si incepe sa curga spre vale. Cu betele si o pseudocoarda (funia de rufe a lui Tudor) ii scoatem pe baieti din zapada, iar de aici grupul isi schimba directia cu aproape 180 grade. De aici trec eu in fata la spart urme, dar viscolul ce-mi venea direct in ochi (nu-mi luasem ochelarii), plus white-out-ul ma termina repede dupa vre-o 15 minute. E prima experienta in aceste conditii de vizibilitate. Orbecaim un timp pe aceeasi directie, pana cand la un moment mai bun de vizibilitate vedem padurea undeva departe (daca se poate zice departe pe asa vizibilitate).

Tragem tare, iar cand ajungem in apropiere si ne convingem ca intradevar e padurea mult cautata, devenim mai relaxati si cu zambetul pe buze. Intram in padure si ne regrupam. Relaxati, unii dintre noi mai au si chef de joaca. Teoretic mai aveam c-am 2 ore cel mult pana in Rotunda. In padure, si la iesirea din padure (de fapt poteca trece pe la marginea padurii pe un drum) continuam traseul cu BR in prima parte pe traseul de vara, iar mai apoi am trecut pe cel de iarna. Incepem sa mai recunoastem zonele pe unde trecusem cu o zi inainte, iar unde existau dubii apelam si la fotografiile facute anterior. Ajungem la un brad (ce pt noi era un reper important) si de aici stiam ca mai avem doua coline de trecut pana la intrarea in padure spre pas. Mai relaxati, iar deviem undeva dreapta (simteam ca traseul nu e cel cunoscut) si am ajuns la o alta stana. Ne asteptam sa gasim stana ce trecusem pe langa ea cu o zi inainte, dar (mai tarziu aveam sa realizam asta) de fapt ajunsesem la cealalta stana ce nu o vazusem in ziua precedenta. Oarecum descurajati si frustrati… plecam mai departe. Unde… eu habar nu aveam!!! Probabil cei ce dadusera startul simteau ei ceva… si in urcus pe panta, intr-un alt moment cu vizibilitate mai buna vedem si cealalta stana. De aici ne era totul clar, eram ca si acasa. Ajunsi pe panta, vedem pentru prima data si primele raze (timide) de soare ce voiau sa sparga norii.

Recunoastem zona, si intrarea in padure e fara probleme. Ajungem in pas, bucurosi ca totul s-a terminat cu bine pentru noi.

Mai tarziu, unii dintre noi aveau sa primeasca telefoane si sa aflam astfel ca in acel wk, doi tineri aveau sa moara in Bucegi. Erau primii morti din iarna 2008/2009. Dumnezeu sa-i odihneasca!
Din pasul Rotunda si pana in sat, Bendix reuseste sa faca rost de un microbuz ce avea sa ne recupereze de pe traseu, tura terminanduse de unde am plecat.. in Vatra Dornei, dar nu conform planului nostru. Oricum, muntii tot acolo raman.
Concluzia e ca am avut o tura faina chiar si cu aceste “emotii”, iar echiparea corespunzatoare (la majoritatea dintre noi), si experienta participantilor a facut iesirea placuta si fara evenimente neplacute.
Un film din aceasta tura il puteti viziona de aici. Vizionare placuta.