Creasta Vartopel-Arpasel

ATENTIE: Acest traseu se adreseaza doar alpinistilor  si implica folosirea echipamentului adecvat si a tehnicilor de catarare, filare si rapel.

Ideea de a parcurge aceasta creasta a fost a lui Marius, inca de pe la inceputul verii,  vorbise cu cateva persoane, dar nu avea nimic garantat si undeva in iulie trebuia sa mearga. Din pacate pentru el si din fericire pentru mine vremea nu a tinut cu el atunci si a amanat, iar eu in acel weekend am mai capatat ceva experienta in catarare si rapel si prin cascade. Lucru foarte important pentru psihicul meu si care mi-a dat incredere.

Cum perioada 13-15 august 2011 se anunta cu vreme ok in Fagaras, si pentru 14 aproape perfecta, hotaram sa plecam de joi spre masiv, cu mai multe obiective: Varful Negoiu si Moldoveanu pentru mine si Creasta Vartopel-Arpasel pentru Marius.

Primul obiectiv a picat datorita conditiilor meteo vitrege de la Caltun, speram ca macar ca in ziua de vineri sa fie aiba meteorologii dreptate. Si de dimineata  se anunta bine, cer senin, vant aproape deloc.

Plecam din campingul aflat mai jos de Balea Lac, punem in rucsacul lui Marius echipamentul de alpinism si urcam in Saua Capra, trecem de Lacul Capra si ne indreptam spre Monumetul Alpinistilor Oradeni.

Aici imi dau seama ce am urcat cu o zi inainte, cand vizibilitatea era de 3-5 metri si vant de 90km/h, dar realizez si ce urmeaza:

Si aflu si locul in care ar trebui sa termine aceasta creasta, cu un rapel cu 2 regrupari in perete, Portita Arpaselului si grohotisul de sub ea.

Tot de pe traseul turistic de creasta, Banda Rosie, zarim si cele 2 Urechi de Iepure, ce trebuiesc escaladate si coborate in rapel:

Dupa un urcus sustinut ajungem si in zona Fereastrei Zmeilor, unde traseul turistic continua spre 3 Pasi de Moarte spre est, iar cel spre alpinism „Cresta Vartopel-Arpasel” incepe spre vest.

Astazi drumul nostru e spre apus, maine va fi spre rasarit si Moldoveanu. Incepem sa urcam fara mari probleme e o portiune cu multa iarba si trebuie avut si grija, ca si ajutor folosim si stancile intalnite:

Ajungem relativ repede in Creasta Vartopel, ne echipam, verificam echipamentul, comenzile si impartim bagajul: eu primesc coarda, Marius ramane cu rucsacul. Vremea tine in continuare cu noi, ici-colo se mai ridica un nor de pe partea nordica si incep parcurgerea crestei:

Lucrurile devin mai serioase, pantele mai abrupte, creasta mai ingusta si ascutita, trebuie sa folosim si mainile, exact ce imi place:

Capat ceva viteza si ma indepartez destul de mult de Marius pana la Varful Vartopel. Undeva in dreapta sunt si eu in fotografia de mai jos.

Pe partea estica urcam usor si cu avant, bineinteles folosind si mainile, pe partea vestica trebuie descaratat sau facut rapel. Intre timp ne uitam si noi la ce mai avem de parcurs in ziua respectiva sau cel putin ce ne propusesem in acel moment:

Creasta Vartopel ne-a „incalzit” un pic si simturile, dar si muschii, si trebuie sa ne mai odihnim:

Urc si eu pe partea finala a Varfului Vartopel, ma bucur ca stanca e uscata si am aderenta buna:

Sunt strigat si ma intorc si pentru o fotografie din fata:

Varful Vartopel fiind cel mai inalt din intreaga Creasta Vartopel-Arpasel, la cei 2385 metri altitudine, ne ofera privelistii superbe:

Totusi timpul trece repede, nu stim cat va tine vremea cu noi si traseul dificil abia de acum incepe, cautam pitonul pentru rapel pentru a cobora pe partea estica a Varfului Vartopel intr-o sa ce are mai putin de 3 metri latime. Il gasim dupa cateva minute si il fotografiem si marcam pe GPS:

Dupa ce face Marius rapel, cobor si eu la fel, strangem coarda si urcam pe Vf Fantana, il traversam si pe acesta si ajungem intr-o pozitie in care se pot vedea cele doua varfuri si saua dintre ele:

Suntem deja pe Creasta Arpasel, lucrurile devin mai serioase si periculoase aici, iar norii continua sa urce din partea nordica.

Iau din nou distanta fata de Marius si ma orientez spre traseu, iar directia in care privesc sigur nu e cea buna:

Privelistea care o aveam din pozitia de mai sus:

Si directia pe care merge traseul, e destul de clara poteca, nu?

Bineinteles ca se tine linia crestei, iar directia e spre in jos, cu o usoara descatarare, spre baza Urechii Estice:

E bine sa nu ai probleme cu inaltimea, dar daca ai sigur nu ajugi pana aici. Mai jos e o priveliste in partea sudica a Crestei.

Dupa ce coboara si Marius, facem o recunoastere, gasim pitoanele pentru asigurare si el urca pe partea estica a Urechii Estice. Dupe ce imi schimb anoul, urc si eu, si recuperez  buclele. Treburile merg super ok si strang repede cele 4 bucle folosite si sunt pe varful Urechii Estice. Marius pregateste totul pentru rapel si incepe sa coboare, e un rapel mai „aruncat”:

Fiind asigurat incerc sa fac cateva fotografii de pe aceasta Ureche:

Cobor si eu de pe Urechea Estica, desi era o portiune cu surplomba reusesc sa pastrez contactul cu stanca, experienta din canyoning isi spune cuvantul, iar aici apa e doar sub forma de vapori. Regrupam intre Urechile Iepurului si Marius pregateste coarda pentru escaladarea Urechii Vestice.

Urca el pe Urechea Vestica si eu il asigur, urc si eu asigurat de el, nu sunt catarari dificile in acest sens. Ajunsi pe Urechea din Vest mai facem fotografii:

Gasim lantul pentru rapel de pe Urechea Vestica si Marius pleaca intr-un prim rapel:

Il urmez si eu, gasim si al doilea lant de rapel si coboram mult mai usor decat de pe Urechea Estica. Ajunsi la ceva distanta putem admira fata apuseana a Urechii Vestice.

Parcurgem Creasta Arpaselului, prin zone la fel de expuse:

Cu atentie la prapastia din partea nordica, de unde inca se ridica nori:

Iar din pacate pentru noi, creasta se apropie de final, deja se vede varful de pe care o sa facem rapelurile finale, dar ne bucuram de ce a mai ramas si ne pastram atentia crescuta:

Aici pe portiunea finala, creasta nu e cat un lat de palma, ci cat o grosime de palma. Dar gasim prize bune si mergem inainte:

Ajungem la Varful Portitei, unde ne lasa bateriile aparatului foto, gasim lantul pentru rapel si vechiul piton. Dar in ce directie sa cobori? Practic exista o deschidere de 270 de grade, si stim sigur ca o coarda de 50 de metri nu ne ajunge pana jos, e obligatorie rugruparea in perete. Fiind amandoi pentru prima data acolo nu stim, iar in descrieri nu apare directia de rapel, iar prapastiile sunt mari. Incercam si reusim sa gasim ceva semnal pe Varful Portitei si sunam doi amici care au mai fost pe acolo, din pacate indicatiile nu prea ne ajuta, pentru ei fiind asezata coarda de alte persoane mai cu experienta. Asta e, incepe sa coboare Marius in rapel, si nu dupa mult timp gaseste punctul de regrupare, sub o surplomba, reuseste sa ajunga la el si cobor si eu cu grija sa nu blochez coarda in V-urile facute de stanci, dar nici sa o asez pe o muchie. Face si al doilea rapel Marius, inca de la primul observand si cel de-al doilea lant de asigurare. Cu mare placare cobor si eu si descopar diferenta intre corzile semistatice pe care am coborat pe cascade si cele dinamice.

Recuperam coarda fara probleme si exact la aruncarea celui de-al doilea capat se innoada coarda, trage in sus cu grija sa nu se agate si aranjeaza si arunca din nou, cu acelasi rezultat negativ. Cum a treia oara e cu noroc, totul merge ok, si ajungem la capatul unui mare grohotis. Strangem coarda si cu grija coboram, ii dau lui Marius un avans de 10-15 minute pentru ca pietrele pornite de mine pe grohotis sa nu il accidenteze si cobor incet dupa el.

La 5 ore si jumatate de la parasirea traseului turistic banda rosie suntem inapoi pe el.

Multumesc Paulei, lui Claudiu si Ovidiu pentru echipamentul de alpinism, fara el nu as fi putut parcurge Creasta Vartopel-Arpasel. De asemenea ii multumesc lui Marius pentru ce m-a invatat si ca a avut incredere in mine.

Florin Vestale