Marcaje turistice si marcaje forestiere

Ideea acestui articol mi-a venit prin vara cand am citit in presa ca salvamontistii suceveni se confruntau cu lipsa de informare a turistilor care confundau marcajele turistice în special cele trasate cu culoarea roşie, cu marcajele silvice. Pentru cei care au descoperit de curand MUNTELE sper sa le fie de folos articolul si sa evite orice potentiala confuzie.

 Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele semne:

a) banda verticală – pe fond alb – pentru marcarea traseelor principale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;

b) crucea cu braţe egale – pe fond alb – pentru marcarea traseelor de legătură;

c) triunghiul echilateral – pe fond alb – şi punctul într-un cerc – pe fond alb – pentru marcarea traseelor secundare;

d) punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele dus-întors (trasee circuit).

Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru obligatoriu pe fond alb.

marcaje_Turistice

  Semnele de marcaj sunt aplicate în ambele sensuri de circulaţie, la distanţe astfel apreciate încât să fie uşor vizibile de la un semn la altul, perpendiculare pe direcţii de mers şi la înălţimea de 1,5 – 2 m faţă de sol;

 In golurile alpine şi în poienile foarte mari semnele de marcaj sunt pe stâlpi confecţionaţi din ţevi metalice, sau din lemn (daca sunt pe stalpi din lemn exista sanse mai mari ca respectivul stalp sa ramana acolo si sa nu fie folosit la construirea vreunei stani);

Pentru protecţia arborilor semnele de marcaj sunt aplicate direct pe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare;

In zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj sunt aplicate pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de pietre, cimentate, cu o înălţime de 0,4 – 0,6 m;

In zonele în care traseul turistic montan este bine trasat şi nu are ramificaţii, sunt marcate în mod deosebit intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul sau mai multe semne uşor vizibile;

Pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, sunt aplicate toate semnele, în grup, unul sub altul, şi nu alternativ, la distanţe mari unul de altul; în zonele stâncoase semnele de marcaj sunt grupate orizontal;

In punctele de inflexiune a direcţiei de mers a potecii sunt aplicate săgeţi bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcţional;

In zonele deosebit de circulate şi expuse fenomenului de ceaţă marcajul care indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei ar trebui sa fie dublat de un sistem de atenţionare acustic sau vizual; în cazul cabanelor funcţionarea acestui sistem trebuie sa fie responsabilitatea cabanierului;

La executarea marcajelor se folosesc (sau ar trebui sa se foloseasca) vopsele reflectorizante şi rezistente la ger, căldură, soare, umezeală şi agenţii poluanţi corosivi;

In România exista 12 tipuri de marcaje turistice rezultate din îmbinarea a patru simboluri (punct, cruce, banda si triunghi) si trei culori (galben, albastru si rosu), realizate pe un fond alb

Marcaje forestiere

Pentru turistul aflat la “stramtoare”, adica ratacit, marcajele forestiere constitue o iesire din impas, daca sunt interpretate corect.

O banda verticala  pe scoarta copacului facuta cu vopsea rosie inseamna limita de parcela. Ea se intalneste de obicei pe piciorul de munte care coboara spre albia unui parau sau chiar pe langa albia paraielor. Deci, urmand o asfel de banda se va ajunge la un parau, apoi urmand cursul acestuia , mai devreme sau mai tarziu se va ajunge la o localitate

Doua benzi orizontale rosii, separate de o banda alba care inconjoara copacul, iar alaturi un numar, inseamna intersectii de linii parcelare: desparte doua parcele alaturate. In apropierea acestui semn se poate afla o borna de piatra cu numarul parcelei. Se gaseste pe culme sau pe vale (pe malul paraului).

Litera H cu vopsea rosie reprezinta limita dintre doua ocoale silvice. Se intalneste numai pe culme si separa doua bazine hidrografice alaturate. Asfel, cu un minim de cunostinte despre zona care este strabatuta, urmandu-se semnul H se vom sti ca ne aflam pe cumpana apelor, adica pe culmea ce separa doua rauri

Intalnind o intersectie de parcelare se poate porni pe limita de parcela si se va cobora in valea unui rau.

Surse:

www.mt.ro

Ion Maftei -“ABC turistic montan”

You may also like...

Leave a Reply