Remember ’80 (Tura retro editia I – Suhard)

by auricascriitoru · Published January 13, 2010 · Updated March 16, 2017

(Text aleatoriu de pe lista de discutii hai_pe_munte@yahoogroups.com)

„Cu siguranta stiti ca ne-a placut. Cu siguranta vom mai strabate impreuna carari de munte. Cu siguranta stiti ca ne-am simtit bine cu voi”

Introducere

Un gand “criminal” a pus stapanire pe noi in miezul verii si nu ne-a mai lasat in pace, chinuindu-ne noptile: sa mergem pe munte ca acum 20-30 de ani. Interesant dar si greu in acelasi timp; caci chiar de aveam sursele de informare (lectura sau viu grai), era imposibil sa recreezi intreaga atmosfera si aerul anilor ’80. Ne-am spus insa ca incercarea moarte nu are si asa a aparut “retro-remember ’80 (Suhard 2009).

Ne-am dat seama ca ceea ce ne propunem vom reusi doar dand dovada de multa imaginatie, incercand a ne arata (noi, organizatorii) cat mai intransigenti, in ideea ca tot poporul va tine cont de sugestiile noastre legate de echipament, astfel incat cenzura sa fie trimisa in somaj in plina criza economica.

“Rugam maxima seriozitate! Rucsacul tip banana cu sisteme H₂O exista si va ramane doar in sifonierul de acasa. De data asta ranita si rucsacul cu cadru de aluminiu/fier forjat tip Prodcomplex Targu Mures sunt la mare pret. De asemenea papornite si cosuri impletite din nuiele in cel mai rau caz.” „Pulovere de lana merinos, geci din fas, treninguri cu fermoar pana la barbie (eventual fara nici un abtipild pe ele cu cifre, lilieci si floricele), materialele de baza: fas, tercot, velur, lana, piele (mai ales pentru sapca); batic, bandana, fes cu mot sau mot cu fes. Sacii nu mumie, nu sarcofag; modelul acela dreptunghiular (are cam 3 kilograme).”

„Izoprenul e cel clasic, nu veniti cu saltele si saltelute de 500 de grame. O saltea din aceea adevarata de mers la mare de trei kilograme este acceptata. Se incadreaza in specificul iesirii. Ciorapii din lana sunt ideali, dar merg si cei de bumbac, de preferinta putin tociti, sa dea impresia de vechituri. Maieuri si tricouri de bumbac.”

„Cortul va fi model Urziceni sau Cerna. Daca aveti alt model de cort la fel vechi (eventual RDG-ist) trimite-ti fotografia pentru a ne consulta cu referentul stiintific si deabia dupa veti afla daca il puteti folosi sau nu. Se mai accepta corturi militare, corturi triunghiulare, sferice, indiene sau somaleze sau made by Kandahar. Conditia e sa aiba de la cinci kilograme in plus acelea ce nu pot si identificate dupa producator. Fara iglu sau cort cu cinci bete de fibra sau duraluminiu si zece puncte de intersectare. Eliminarea participantilor respectivi din start!”

„La vesela nu va inghesuiti la ultimele racnete, intrebati bunicii daca mai au linguri din aluminiu pe acasa plus vreo farfurie cu floricele pe margine. Plus oale de metal de minim 3 milimetri grosime. Atentie! Le verificam cu sublerul!” „O sa bem o cana de vin fiert dar verificati-l acasa; daca e si el inainte de anii 90 sa nu se fi transformat in otet. Pentru ceaiul cu rom recomandam una din marcile ce au rezistat cu succes vicisitudinilor vremurilor: Triumf, Milcov &co. De asemenea in cantitati simbolice sunt acceptate si prototipuri productie proprie”.

Ca orice activitate care se respecta am avut si un program instructiv-educativ, mobilizator si mai ales inovator: „principalul obiectiv de activitate consta in prezentarea si folosirea „echipamentului” retro intr-un spirit camaraderesc si jovial, drumetia urmand a se caracteriza prin sensibilitate, altruism, originalitate si comuniune cu natura. Sunt cu desavarsire interzise privirile aruncate cu invidie pe furis spre colegul/colega de drumetie spre ai admira achizitiile privitoare la echipament!” „Daca tot creem acest experiment de teren sper sa avem si ceva activitati cu caracter practic si aplicabilitate directa: orientarea dupa harta si busola, cunoastrea semnelor ce prevestesc schimbarea vremii in natura, acordarea de prim ajutor in cazul accidentarilor usoare (entorsa, luxatie, taiere – aplicare fasa elastica, garou, improvizare atele etc) si modalitati de transport a persoanei accidentate, , cum sa-ti prepari hrana la foc de lemne, seara cultural-artistica (cantece, poezie si bancuri cu caracter montan). Nu in ultimul rand relaxarea psihica a participantilor prin participarea la o drumetie pe munte si tonifirea organismului prin intermediul factorilor naturali apa, aer, soare! (si foc)”

Cuprins

De sambata dimineata (29.08.2009) de cand precam din Roman spre Vatra Dornei prin Campulung, tin legatura cu ceilalti tovarasi: unii vor veni cu trenul din Iasi (si-au luat deci bilete la un mijloc de transport retro), iar o alta categorie, a chiaburilor ce au norocul sa aiba numere impare la masini, se hurzuluiesc in lux marsaluind spre Dorna. Prin Vadul Moldovei luam cativa saci cu cartofi dupa care nu ne oprim decat in Clung. Moldovenesc pentru o cafea.

Am ajuns mult prea devreme, e deabia 8.00 si trebuie sa fim in Dorna pe la 11.00.As vrea sa trag o tura prin oras, dar observ cum oamenii se uita lung la noi. Au si de ce: suntem deja echipati cu tenisi chinezesti, jambiere pana dincolo de genunchi, pantaloni ¾ din velur si o bluza veche pentru care am colindat o saptamana toate sehasurile din Iasi. Plus ca prin luneta de la masina se vede in toata splendoarea o toporisca de mana.Or fi crezand saracii ca suntem de pe la o casa de copii …

In parcarea din fata hotelului Bradul ne pregatim rucsacii cu cadru pe care bagajul e mai mult agatat pe exterior decat in interior. Din rucsacul Elenei iese o sticla; pe al meu troneaza un ceaun de vreo 8 litri, plus coada toporului. Ne adunam toti tovarasii in gara, greu da ne adunam: haine de vanator, de redegiste in blugi, de veterani cu sticla din 1968 in rucsac sau pregatiti sa stingem un incendiu. Cu sosete carpite (era si asta o recomandare) sau cu camasa alba cu butoni argintii.

“-Simona, te rog eu nu lua mp3-ul la tine!!!! Sigur te vor controla la gara si nu te vor lasa cu el!!! Serios !!!! ( aici noi ne inchipuiam cum vom fi verificati la sange in stilul politiei americane de membrii HASPEME pe peronul garii din Dorna)

– Lica, stii, cred ca Ana nu face fata dar Simona si Adriana se vor descurca! (Doamne, multumesc fetelor pentru efortul depus – orgolioase nu?)- Nu luam cortul, hai ca este loc la ceilalti !( ce a iesit la numaratoare nu avea nici o legatura cu asta) – Deci doar cu – rucsac vechi, sac vechi, blugi, pulovar si ghete de piele……”

Urcam, bagajul pare greu in prima ora, pana ce incepem sa zarim pe stanga pe directia de mers unitatea de vanatori din Dorna. Planul era sa urcam din zona fostului camping spre Saua Muntelui pana sub Vf. Ousorul in zona vacariilor de acolo si sa cautam un loc de campare. De acolo urma sa urcam pe varf pentru ca seara sa revenim la corturi la un ceai fierbinte si aromat. Dimineata coborarea urma sa o facem spre Iacobeni sau spre Dorna Candrenilor, pe cealalta parte functie e vreme si de disponibilitatea noastra. Cum spuneam prima ora e sufocanta, spatele mi-e taiat de cele doua curele ale rucsacului; poate si din cauza ca nu eram invatat cu asa ceva. Simt cand sar gardurile ca parca cineva ma trage de spate inapoi. Vremea e fantastica; senin, cald, foarte frumos … verdele padurii ne dau liniste iar tufele de afine ne fac sa ne miscam ca niste melci. Suntem 15 oameni asa ca ne lungim pe cateva sute de metri. Apar si probleme tehnice inevitabil, ba cedeaza o curea, ba un nit … chestii retro ce mai’.

“Cine m’o pus? Oare cine m’o pus sa scot rucsacul cu cadru din boxa, sa-mi mai adaug in jur de 20 de kilograme in el?”

Cam asta gandeam cand mergeam spre Ousoru, carand cu chiu cu vai animala din spatele meu . Si chiar nu era o problema sa car 20 de kile, deranjamentul cel mare era chiar cadrul care imi rodea umerii si care imi batea coloana cu fiecare pas facut si intra danc pe solduri .Iti mai aduci aminte Claudiu cand nu mai conta absolut nimic si plecai repede erepede spre munte? striga piticul de pe creier. Tac si rabd sau il trimit pe ala mic si nabadaios sa se plimbe prin alti munti.

Aceasta a fost partea pesimista din tura retro.

Revenind la fondul problemei – tura retro cu minunatele ei momente – Claudiu alergand dupa Sacha in camasa lui alba cu butoni in fata garii din Dorna, focul, supa fetelor, cartofii copti, cantecele – parampampam, ploaia de a doua zi, toate acestea nu ar fi fost posibile daca Claudelu’ cu entuziasmul lui debordant nu ne-ar fi convins si nu v-ar fi convins sa participam la aceasta excursie. Cam atat. Sfarsitul nu-i aici. Ne cautam echipament.

Sa va enumar cealalata jumatate a paharului: O gasca de milioane, 15 sau 16 milioane, bucuria de a merge oricum pe munte, izul vechi de combinatie intre folk, Albano si Romina Power, Phoenix si Ala Pugaciova, cam astea ar fi in 2-3 cuvinte prima impresie. Ma stiti pe mine omul care ma opresc la prima impresie? Va inselati! Masina, Tren. Unii cu masina, altii cu trenul, Vatra Dornei , parcare, gara, oamenii pe strada, circul e in oras, noi suntem actorii, chiorasenie din partea lor sau zambete deschise, noi suntem deschisi la suras, salutare oameni buni, Mihai si nu numai el are jambiere din alea cu dungi albastre cum ravneam eu in clasa a 4 la speranta copiilor, vine trenul groazei , acceleratul Iasi Timisoara, ne adunam cu totii si eu fac poze care nu ies deloc cu aparatul meu cosmopolit Voigtlander Vitoret, Ram face poze si el cu aparatul sovietic Zenit si ies mult mai bine, eu fug dupa Sasha, catelusa lui dom’Costel cu scopul de a nu iesi in strada cu masini.

Cam asta fost inceputul. Ce a urmat?

“Dealul Runc, urcam greu, rasuflam, simt rucsacul, ma pune mintea sa nu iau apa, insa o sticla de vin merge ca unsa, ma felicit pentru decizia inteleapta de a merge in camasa alba cu butoni, uda toata dupa jumatate de ora, blugii evazati imi atarna cam mult si ii incarc cu balegar de vaca proaspata cand ma asez pe jos. Raman in urma cu dom’Costel si norocul apare imediat: se rupe unul din niturile care tinea breteaua din dreapta a rucsacului , “shii….. , si ma opresc. Dom Costel ma ajuta sa scot alt nit si il pun la loc la bareta rucsacului, rasuflu usurat. Aflu c adomn Costel nu si-a luat nici el apa la el asa ca sticla subtire de merlot tine loc de apa pentru doua guri de hidratare. Halal hidratare fara prieteni care parca ne asteapta intr-o poiana.Tin sticla in loc de pusca si sticla e golita in aproximativ 15 oameni numai asa de pofta.

In zare Ousuoru ne spune ca nu mai avem mult si intr-o padure ne potolim setea si pofta cu zmeura. Dam de multi copaci cazuti si ajungem dupa o jumatate de ora la stana de vaci de sub Ousor. Oamenii o iau in stanga eu si cu dom Costel si Ana si Ionut tinem dreapta spre a descoperi izvorul. Mihai ne propune sa mergem olecuta mai sus sa campam.

Campare cort, desfacut bagaje, mama sunt student, cortui si surprize surprize, pamatuf de la tovarasul Cristache, revista Urzica citita cu onoare de subsemnatul si primita spre lecturare de la Ionut Tonca, ziarul Scanteia si poza de grup cu tovarasii, poze cu tovarasii si in special cu tovarasele, bucuria de a fi din nou student, uitare de toate grijile, va rog fara cuvinte cosmopolite. Auzi tu, target, culiseaza deja sangele in vene si inima in piept, iarba o simti pe tine si stana la vale, oare eu in ce cort dorm la noapte, oare sforaie Aurica? Aurica , hai in cortul asta rusesc , ca e incapator, nu vin, dar de ce, din motive personale, Ram va dormi cu frontala, dar inainte de asta foc si voie buna, buna seara prieteni, sfaristul nu-i aici , varianta gospel, primele raze soare se transforma in ceata, norii se ridica repejor, hai la strans totul ca vine ploaia, si da-i la vale.

Stai ca am uitat, ceaiul la oala, supa la oala, carnetul tot laolalta de i-o zis astia borala, focul cantecului sau cantecul focului, m-am pierdut aducatorului recompensa, mai cauta ceva pe intuneric, baterii, Lica vorbeste cu dom Costel in lungi conversatii cu bucuria de redescoperi om cu om si suflet cu suflet, Simona si Ana par doua surori bucuroase ca sunt pe munte, toti sunt minunati si sa simt ca pe munte , bine.

Nu ma mai opresc din scris dar Mihai imi face semn sa dau cuvantul la altii,sigur? Ca mai aveam vreo doua pagini de scris.”

“Pe drum ne intalnim cu familia de ciobani de la una din stanele din cale, il recunosc pe stapan de acum 3 ani cand am mai trecut vara pe aici. Sotia lui si cei trei copii toti calare; socializam cateva cuvinte dupa care suntem invitati seara la stana, sa facem impreuna un uikend’. Ne hilizim unii de altii cand ne privim; toti avem afine intinse de jur imprejurul gurii si mancam zmeura. Am reusit sa bag cateva intr-o sticla de jumatate, mai tarziu le voi amesteca, cu ceai …

Lumea-i obosita dar nu-mi place mult locul ales de campare: are apa aproape dar e plin de balegi si parca prea aproape de stana, ii lipseste ceva. Conving tovarasii sa mai urcam putin. Cat? Inca un pic, pana acolo, ne oprim la piatra aia si gata; am ajuns: un mic platou, nu foarte expus vantului, strajuit de ceva transee in care sa putem face focul. Plus la picioarele noastre toata depresiunea Dornelor. Exceptional …”

INCHEIERE&CONCLUZII

“In primul rind imi fac autocritica pentru intirzierea de o zi, dar pot sa imi justific fapta: ieri, intr-o actiune in sinul familiei (celula de baza a societatii) am realizat traseul Durau – cabana 7 Noiembrie (Fintinele) in urmatoarea formatie: mama (73 ani), tata (71 ani), sora (43 ani), nepoata (10 ani), fiica (7 ani), fiul (4 ani) si subsemnatul.

Prima grija pe ziua de astazi a fost sa developez primele doua rolfilme (cele color).”

“In atentia tovarasului Ramiro Matei! Propun ca la urmatoarea sedinta de partid desfasurata la sediul central sa fiti decorat cu ordinul muncitoresc ” O bere pentru fiecare” pentru activitatea desfasurata in domeniul creatiilor artistice fotografice.

Ati aratat stralucire si darzenie si ati folosit cu cinste un aparat celebru din tara vecina si prietina. Totodata ati dovada si de intelepciune pentru ca ati ales o asemnea scula, ca rezultat fiind fotografiile iesite cu tovarasii. Alti tovarasi au ales aparate cosmopolite si au gresit pentru ca s-au increzut prea mult in lucrurile capitaliste facute de mantuiala.

Sincere felicitari pentru munca depusa si pentru ca slujiti cu onoare partidul si clasa muncitoare! Va uram succes in noile dumneavoastra instantanee! Colectivul fabriicii de vise Haipemunte infratit cu Haipemuntisorii Cetatuii”

Ceea ce parea o banala iesire la munte s-a transformat intr-un adevarat test de rezistenta fizica si psihica pe munte, o tura pe munte cu tovarasi de profesii diferite, varste diferite, tabieturi si gusturi diferite dar pentru care spiritul de echipa (chiar si pentru o zi), dorinta de a trai simplu dar frumos, buna dispozitie si optimismul impins la extrem, au dovedit inca odata daca mai era cazul dupa Bistritei din mai 2009 ca insistenta mea timp de o luna de zile de a lua legatura, prima data cu Mihai si apoi de a face parte din HPM a meritat din plin . In viata de zi cu zi intram in contact cu multi oameni, mai apropiati, mai de conjunctura, mergem la diferite petreceri, ocazii etc, dar ziua sau zilele de pe munte sunt unice, iar imaginea fiecarei ture te urmareste zi si noapte pana la urmatoarea.

Intri intr-un cerc vicios, intr-un ritm de viata din care parca nu mai vrei sa iesi. Cred ca oamenilor de plastic le-ar fi greu sa inteleaga (si poate nici nu este necesar) ca modul de a vedea lucrurile de majoritatea celor care merg pe munte si in general cei care iubesc natura, contribuie la formare unui anumit comportament civic si in viata de zi cu zi.

Am mancat toti aceeasi mancare, din acelasi ceaun cu aceleasi tacamuri, am baut cu acelasi pahare, am cantat impreuna, am ras impreuna, ne-am suportat sforaiturile, prostiile spuse, dar am fost pentru o zi cum ar trebui sa fie oamenii tot timpul: LIBERI.

Oricum analizand obiectiv comportamentul tovarasilor prezenti la aceast congres se constata urmatoarele:

– tovarasul Costel, un tovaras cu state vechi in ale muntelui s-a incadrat in ritmul de munca cu care ne-a obisnuit prin greutatea rucsacului si a testat rezistenta psihica a colectivului muncitoresc prin faptul ca in timp ce toti membrii de partid erau gata de plecare dumnealui nota in carnetel note informative care vor fi cu siguranta impartasite Biroului de securitate din cadrul organizatiei;

– tovarasa Sasha a purtat cu mandrie imbracamintea de culoarea rosie cu care a fost dotata la primirea in organizatie dar se impune o critica constructiva privind materialul de origine imperialista folosit;

– tovarasul Ramiro a fost clar cel mai infocat activist care a dus mai departe insemnele si deprinderile din cadrul UTC, dar in dorinta de propaganda exarcerbata mi-a dat ghetele ca sa fac eu bataturi;

– tovarasul Ionut C. desi a fost exploatat la maxim de capitalisti lucrand 8 ore, fiind pontat 2 ore si incasand leafa pe 16 a reusit sa se abtina de a da in patima betiei consumand doar tuica de la mine pe motiv ca este tare, buna si pe gratis;

– tovarasul Ionut.T desi bugetar de lux care isi permite sa poarte incaltari scumpe a purta cu stoicism si mandrie muncitoreasca ghetele cu care a contribuit la ridicarea socialismului pe cele mai inalte culmi;

– tovarasul Claudiu membru de baza in televiziunea romana a dat dovada de un patriotism fara egal, intonand cu placere si pana la o ora tarzie toate odele si imnurile din programul artistic iar pe perioada de odihna si-a petrecut-o intr-un cort apartinand Armatei Sovietice Salvatoare alaturi de Ramiro;

– tovarasul Lica si fetele din Brigada Artistica a televiziunii au rezistat eroic la invazia de bauturi iar la degustarea tuicii au afisat o mimica faciala care a creat o atmosfera de destindere activa in cadrul adunarii;

– tovarasele Elena si Ana bucatarese in cadrul organizatiei de femei au demonstrat inca odata nivelul ridicat de pregatire a cadrelor organizatiei noastre, teoria supei universale detronand teoria creatiei ,in conformitate principile partidului si statului nostru;

– tovarasul Bazil desi a asigurat un climat stabil din punct de vedere PSI dar a manifestat clar tendinte revizioniste fata de uniforma obligatorie haspeme’ pentru aceasta tura, ceea ce impune organizarea unei tabere de reeducare la anul la Salva Viseu;

– tovarasul Mihai si-a demonstrat calitatile clare de cadru de nadejde a organizatiei localizand si trecand in patrimoniul organizatiei un loc de campare corespunzator aspiratiilor de veacuri ale organizatiei, rezistand eroic timp de 5 ore fara pelerina( cam cat a durat strangerea cortului de catre tovarasul Costel);

– tovarasul Robert care desi este la prima actiune civica si de promovare a valorilor organizatiei a manifestat spirit de echipa, adaptabilitate la noile tendinte cu care a intrat in contact, putand deveni cadru de nadejde in formarea omului nou.

Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mai car rucsacul in schinare, deja am doua rani si ma doare coloana. Acuma serios, a fost exceptional totul, fiecare clipa a fost ca o surpriza. Concluzii after war: sacul de dormit pute, blugii mei evazati miros de la o posta, Ousorul imi facea in cuda de jos descoperindu-se senin la plecare, de camasa sa va mai zic?

Saracii butonii au ramas, , cortul e intions pe balcon si nu prea e bucuros de miros, iar branza… branza puteeeee! Inca mi-a ramas in minte(oare), savoarea muraturilor lui Aurica, paharul lui Ramiro, pamatuful lui dom Cristache, tacerea metaforica a lui Tonca si fluierasul pasarica, gustul licorii nobile pastrata cu sfintenie de Robert, supa lui Elena, bentita lui Ana, sarutul indragostiilor, inlocuitorul de frontala a lui dom Costel si polarul lui Sasa, visul lui Mihai si jambierele lui, jambierile si insignele lui Basil si cascheta, spirtiera si “paramparamul” lui Lica, zacusca lui Simona, ciocolatile lui Ana, tuica lui Adriana, painea lui Aurica, bucataresele (Dumnezeu sa va dea sanatate Elena si Ana), baietii care au adus lemne, baietii care au adus apa si tuturor celor care lipsesc de aici . Si lui Radu ca a avut rabdare sa ne asculte. Si lui Iris pentru inspiratie.

Ce mi-a parut rau e ca nu am fost in formatie completa, am dus lipsa la multi, din Piatra, din Iasi, din Bacau din Braila sau din Bucuresti sau din alte parti . Poate la anul vom fi mai multi.

Filmul turei http://www.youtube.com/watch?v=boU8gRSB9Ac&list=UUeF2-8grCzwVWkYQeremANA

Cand rucsacul te doboara

Si prieteni n-ai sa-i strigi

Hai pe munte, sfarsitul nu-i aici

Cand oprit la saritoare

Calea nu stii s-o prezici